Superstiţii în Săptămâna Luminată: De ce se spune că „uşile“ Raiului se deschid în aceste zile chiar şi pentru păcătoşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săptămâna Luminată  urmează praznicului Învierii Domnului FOTO Adevărul

Săptămâna care urmează praznicului Învierii Domnului se numeşte Săptămâna Luminată. În credinţa populară se crede că acum Raiul este deschis pentru toţi cei care trec în lumea drepţilor, indiferent de păcatele pe care le-au săvârşit.

Denumirea Săptămânii Luminate, explică teologii, provine de la un obicei practicat în vechime când Botezul era săvârşit în noaptea de Paşte. Conform crestinortodox.ro, cei botezaţi erau numiţi "luminaţi" şi purtau haine albe în toată săptămâna de după Paşte. Se pare că de la purtarea hainelor albe, această săptămână a primit numele de Săptămâna Luminată.

“În această perioadă putem mărturisi că toate s-au umplut de lumina sfântă a Învierii Domnului. În noaptea Sfintelor Paşte se sting în biserică toate luminile. Numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă. Spaţiul întunecos este chipul morţii şi al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu şi îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad”, explică părintele Eugen Ramon Ilie din Călăraşi.

În Săptămâna Luminată, zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu "harţi", adică Biserica oferă dezlegare la mâncărurile de dulce datorită Învierii Domnului. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem "dezlegare la peşte".

Din Duminica Sfintelor Paşte şi până la Înălţarea Domnului, la Liturghie se cântă Axionul Paştilor: Îngerul a strigat…", iar credincioşii se salută cu cuvintele: "Hristos a înviat!” şi răspund: "Adevărat a înviat!"

În această perioadă nu se citeşte Psaltirea şi nu se fac parastase. Începând cu praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Biserica nu mai face slujbe speciale pentru cei adormiţi. Aceste slujbe sunt reluate după Duminica Tomii.

Slujba înmormântării, înlocuită cu slujba Învierii

Şi slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. În popor există credinţa că în Săptămâna Luminată, prin Învierea Mântuitorului, Raiul se deschide tuturor până la Duminica Tomii.

De aceea, în popor se crede că în Săptămâna Luminată, denumită şi a Paştilor sau Albă – adică intervalul de timp dintre Înviere şi Duminica Tomii - cei care mor în această perioadă merg direct în Rai, uşile acestuia fiind larg deschise oricărui suflet. “Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta în această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate”, spun preoţii.

Şi cel care se naşte într-una din aceste zile, şi mai cu seamă când trage clopotul întâia oară la biserică, este un om norocos pentru toată viaţa.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele