Spectacol. Tradiţii populare şi colinde, pe 13 decembrie, la sala "Barbu Ştirbei"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacol de tradiţii populare

Colindatul de Crăciun este, în folclorul românesc, cel mai important ciclu sărbătoresc tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări  populare.

Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche. Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.  Miercuri, 13 decembrie,  începând cu ora 10.00, călărăşenii sunt invitaţi să intre în atmosfera sărbătorilor de iarnă.

La sala de spectacole “Barbu Ştirbei”, cele mai frumoase tradiţii pot fi descoperite prin intermediul spectacolului “Moştenitorii”, prezentat de preşcolarii din municipiul Călăraşi. În tradiţia populară se pune că atât colindătorul cât şi cel care este colindat se purifică prin acest ritual şi are parte de sănătate, spor în casă şi belşug. Sute de prichindei din  Călăraşi vor urca pe scenă la cea de-a III- a ediţie a festivalului judeţean de promovare a datinilor şi tradiţiilor româneşti, Moştenitorii. 

Vă recomandăm şi:

Valorile culturale, premiate. Spectacolul "10 pentru Călăraşi" va fi organizat în luna decembrie

Cultura călărăşeană, invitată la Barcelona

FOTO Omul care a emancipat Călăraşiul în perioada interbelică

FOTO Brâncuşi din Bărăgan. Ion Vlad, sculptorul care le-a dat lecţii francezilor la Sorbona

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani