Sfântul Ilie, făcătorul de minuni şi aducătorul de ploi, sărbătorit de ortodocşi pe 20 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carul de foc al Sfântului Ilie Tesviteanul

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit pe 20 iulie de creştini. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducator de ploi în vreme de secetă. In tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor.


Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Potrivit tradiţiei, de Sfântul Ilie se mănâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere şi de struguri, nuci şi alune. El este considerat şi ocrotitorul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscuta sub denumirea de „retezatul stupilor”, informează Trinitas TV.

În dimineaţa zilei de Sfântul Ilie se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice.

Merele, sfinţite la biserică

De Sfântul Ilie, la sate, nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bata unul de altul, pentru a nu cădea grindina, obiceiul acesta fiind păstrat şi astăzi. Tot în 20 iulie, merele, considerate fructele Sfântului Ilie, sunt duse la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Ocrotitorul recoltelor

Sfântul Ilie este şi ocrotitorul recoltelor; de aceea, în această zi ogoarele se stropesc cu agheasmă pentru ca ele să aducă rod bogat în anul următor. În dimineaţa praznicului, se culeg cele mai bune plante de leac, care se usucă în locuri ferite de umezeală.
Tot acum se culege şi se sfinţeşte la biserică şi busuiocul. Este bine să facem provizii de busuioc , o plantă cu efecte miraculoase pentru sănătate şi pentru viaţa spirituală.

Onomastică pentru 153.000 de români

Această zi este prilej şi de mare petrecere. Peste 153.000 de români îşi aniversează onomastica de Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Dintre cei 153.353 de români aniversaţi, 113.355 sunt bărbaţi, iar 39.998 sunt femei. Conform statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, respectiv 107.506, poartă numele de Ilie, alţi 3.270 - Iliuţă, iar 2.191 - Lică. De asemenea, 278 de bărbaţi se numesc Eliade, 85 - Ilieş şi alţi 15 - Iliuş.

Statisticilor puse la dispoziţie de structura specializată a Ministerului Administraţiei şi Internelor, arată că majoritatea femeilor, respectiv, 14.343, poartă numele Ilinca, iar 10.514 - numele Liana. Acestora li se adaugă 5.554 de femei care poartă numele de Lia, 4.658 - Iliana şi alte 1.761 răspund la numele Lica.

Sfântul Ilie, aducătorul de ploi, este sărbătorit pe 20 iulie de creştini. Important prooroc din Vechiul Testament, Sfântul Ilie este mare făcător de minuni şi aducator de ploi în vreme de secetă. In tradiţia populară, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor .

Vă recomandăm şi:

Sângeorz-Băi, singurul oraş care nu va fi în sărbătoare anul acesta

Sânzienele, sărbătoarea păgână care a convins Biserica de binefacerea sa

FOTO Sărbătoare în satul lui Coposu

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine