Schimbarea prefectului judeţului Călăraşi, amânată. George Iacob a intrat în concediu medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schimbarea prefectului George Iacob(în centrul imagini) a fost amânată FOTO Adevărul

Schimbarea prefectului judeţului Călăraşi se amână. Conform declaraţiilor reprezentanţilor PNL Călăraşi, în locul prefectului George Iacob şi a subprefectului Mihai Beştea sunt nominalizaţi generalul în rezervă Marian Stoica, respectiv Nicolae Dumitru.

Numirea acestora se va amâna, cel puţin 30 de zile, pentru că prefectul George Iacob şi-a luat concediu medical. Conform legii, o persoană nu poate fi eliberată din funcţie atâta vreme cât se află în concediu pe motive medicale.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, schimbarea din funcţie a prefecţilor din mai multe judeţe, a anunţat, miercuri, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. "Au fost propuse şi adoptate mai multe hotărâri ale Guvernului privind eliberarea din funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi şi numirea altor persoane în această calitate", a declarat Dancă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, conform agerpres.ro.

Guvernul a decis schimbarea prefecţilor de Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Bucureşti, Ialomiţa - constatare încetare de drept a raportului de serviciu.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele