Sala Polivalentă, închisă deoarece punea în pericol vieţile a 1.500 de oameni. Clădirea nu are autorizaţie de la ISU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai mare sală de sport din Călăraşi, care a costat 10 milioane de euro, s-a închis, pentru că nu are autorizaţie de funcţionare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile locale fac demersuri acum pentru intrarea în legalitate.

De 4 ani de când a fost inaugurată şi la 5 ani de la recepţia lucrării realizată chiar de Elena Udrea, la acea vreme ministrul Dezvoltării şi Turismului, la sala Polivalentă spectatorii au intrat pe propria răspundere. Dacă cumva ar fi izbucnit un incendiu, s-ar fi întâmplat o nenorocire. Pentru a pune la punct toate detaliile tehnice, dar mai ales pentru a asigura integritatea şi dreptul la viaţă al celor care vin la meciuri sau la spectacole culturale.

Ultimul meci care s-a jucat aici a fost cel dintre AHC Dunărea Călăraşi şi HCM Minaur Baia Mare, după ce în urmă cu o săptămână aici a avut loc partida de handball mansculin România-Italia, în preliminariile Campionatului Mondial 2017.

“Până la obţinerea autorizaţiei de funcţionare din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, sala Polivalentă va fi închisă.  În prezent, s-a întocmit proiectul de execuţie şi documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei de execuţie a trapelor de fum. La ultima şedinţă de Consiliu Local s-a aprobat alocarea a aproximativ 250.000 de lei pentru realizarea unei investitii prin care Sala Polivalentă să primească avizele din partea ISU. S-a emis deja certificatul de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de execuţie”, au anunţat autorităţile locale.

Lucrări neterminate

Deşi a fost inaugurată în urmă cu patru ani, pe 8 septembrie 2011, sala Polivalentă din Călăraşi nu este finalizată. În prezent, scările de acces şi parcarea supraterană mai au de aşteptat din cauza unei neînţelegeri între proiectant şi autorităţile locale.

Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin spune că nu doreşte să realizeze aceste lucrări pentru că sunt foarte scumpe. “Trebuie folosită nu ştiu ce piatră pentru pavaj, care este foarte scumpă, la fel ca şi o instalaţie de udat. Nu se accept niciun fel de modificări. Mi s-ar părea mai convenabilă o tencuială decorativă, mult mai ieftină, însă se spune că proiectul trebuie finalziat aşa cum a fost aprobat”, a declarat primarul Drăgulin.

Inaugurată în 2011

După amânări repetate,Nicolae Dragu, primarul de atunci al Călăraşiului a inaugurat pe 8 septembrie 2011 sala de sport, cu o capacitate de 1.500 de locuri pentru care s-au cheltuit 10 milioane de euro. La inaugurare a participat inclusiv premierul de atunci Emil Boc, alături de ministrul Laszlo Borbely.

La recepţia lucrării,  în 2010 a fost prezentă şi Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului. Autorităţile locale au amânat de câteva ori deschiderea sălii, deoarece lucrările nu fuseseră finalizate.

Clădire impresionantă

Clădirea, la care s-a lucrat patru ani, este cu adevărat impresionantă. Are formă de cupolă şi măsoară din perete în perete aproximativ 52 de metri. Terenul este foarte frumos amenajat, iar geamurile care sunt montate în spatele porţilor sunt rezistente la şocuri. Materialul folosit se numeşte marcolon şi chiar dacă mingea va lovi ferestrele, nu se va sparge. Sala polivalentă cuprinde zeci de încăperi dotate modern pentru sportivi: grupuri sanitare, patru vestiare cu toaletă şi patru duşuri, două cabine pentru sunet şi lumini, saună, jacuzzi, ventilaţie cu aer cald şi rece şi garderobe.
 

Vă recomandăm şi:

“Arena Naţională” a avut un aviz provizoriu de la ISU. Când se va putea juca din nou pe acest stadion

Incendiu la Colectiv. Cluj Arena, stadionul care a găzduit cel mai mare festival de muzică electronică din România, nu are aviz de la ISU

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”