Prognoza meteo: unde se anunţă temperaturi de 25 de grade, în ce zone se aşteaptă brumă. Când lovesc ploile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se va menţine caldă în sudul şi sud-estul ţării, la sfârşitul săptămânii, maximele atingând 25 de grade, dar în restul teritoriului se va răci uşor.Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul, nord-estul ţării, precum şi la munte, unde izolat, cu precădere noaptea, vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va avea intensificări locale în Moldova, Dobrogea şi în zonele de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 grade în nordul Moldovei şi 21...22 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 11 grade. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase din vest şi centru, izolat se va semnala ceaţă. 

În Oltenia, cel mai cald

Duminică, valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab si moderat, cu unele intensificări în regiunile estice şi în zona de munte. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua precedentă, se vor încadra, în general, între 17 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 13...14 grade pe litoral. În zonele joase de relief, izolat, vor fi condiţii de ceată.

Şi la munte vremea se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Carpaţii Orientali, unde cu totul izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales după-amiaza şi seara şi la altitudini mai mari. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.

Ceaţă în sud

Săptămâna viitoare începe cu vreme uşor mai caldă decât în mod normal la această dată, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în regiunile estice şi sud-estice şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 25 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, unde vor fi condiţii de producere a brumei. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, cu precădere în centrul şi în sud-vestul ţării, va fi ceaţă.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: vară la începutul toamnei. Cât de cald se face, de când scad temperaturile şi unde lovesc ploile

Prognoza meteo: când şi unde se întoarce canicula. Ce temperaturi se anunţă, în ce regiuni mai plouă

Prognoza meteo: vreme de coşmar. În ce regiune va ploua în fiecare zi, cât de cald se face după 21 martie, unde va fi frig

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”