Prognoza meteo. Ce vreme capricioasă aduce primăvară şi cât de cald va fi la începutul lunii martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăvara a început calendaristic Foto:I.S.

Primăvara calendaristică începe cu temperaturi anormal de ridicate pentru această perioadă, de până la 16 grade în sud-estul ţării, pentru ca de marţi, 3 martie, vremea să intre într-un process accentuat de răcire.



În prima zi a lunii, vremea se va menţine caldă pentru această dată, astfel încât temperaturile maxime vor pleca de la 7 grade în Delta Dunării şi 15 grade în extremitatea de sud a ţării. În vest, centru şi nord cerul va fi mai mult noros şi local va ploua slab, iar la munte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Săptămâna viitoare începe cu aceeaşi vreme caldă pentru perioada pe care o traversăm, maximele termice urmând a se încadra între 7 grade pe litoral şi 16 grade în sud şi sud-vest. Conform meteorologilor,
 spre seară, în mai multe regiuni se vor semnala ploi slabe sau burniţe. Precipitaţii îşi fac apariţia la Călăraşi miercuri, 4 martie, iar maximele scad cu 9-10 grade.
 

Proces accentuat de răcire

Începând de marţi, vremea intră într-un proces de răcire, uşor şi treptat, ce va continua cel puţin până la sfârşitul săptămânii viitoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade, adică valori normale pentru data din calendar. Precipitaţiile vor fi prezente în cea mai mare parte a ţării şi pe fondul scăderii temperaturilor ajungem să vorbim despre ninsori la munte, precipitaţii amestecate în nord, nord-est şi centru, în timp ce în restul zonelor vor fi ploi şi trecător lapoviţă sau chiar ninsoare. În plus, pe alocuri se vor înregistra cantităţi de apă mai însemnate şi vor fi condiţii de polei, iar vântul prinde putere în toată ţara. În Bărăgan, maximele nu vor mai depăşi 6 grade Celsius.



Vă recomandăm şi:

Alertă meteo. Când se opresc ploile în Bărăgan şi cât mai ţin temperaturile generoase

Veşti rele. Ce val de frig aduce primăvara şi cât de mult va ploua

Prognoza meteo. Cât de frig se anunţă în următoarele zile şi când începe să se încălzească în Bărăgan

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet