Prognoza meteo: Ce se anunţă în weekend. Unde se înrăutăţeşte vremea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rea în toată ţara FOTO Shutterstock

Un episod de vreme severă pune stăpânire pe România. Se va răci accentuat, apar ploile, iar vântul va bate cu putere, amplificând senzaţia de frig. Fenomenele sunt provocate de un val de aer rece care ajunge în ţara noastră.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, 18 septembrie, vremea se va răci faţă de ziua anterioară, accentuat chiar în jumătatea de nord a ţării, urmând astfel a se înregistra valori termice în general în jurul celor normale. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi temporar ploi, ziua local la munte-în special în zona Carpaţilor Meridionali şi pe arii mai restrânse cu o probabilitate mai mare în centrul ţării, iar începând din orele serii pe suprafeţe mici în sudul teritoriului. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, viteze mai mari la rafală urmând însă a se înregistra, pe arii restrânse în cele sud-estice şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi în jurul a 25 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 4 şi 14 grade.

Şi la Bucureşti vremea se va răci, devenind apropiată de normal din punct de vedere termic, pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate începând din orele serii, însă probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 13...14 grade.

Vremea va fi în general frumoasă, sâmbătă,  iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale datei. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând în primele ore ale intervalului regiunile sudice unde vor fi înnorări şi izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, local şi temporar cu intensificări ziua în estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 24 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 14 grade.

În Capitală, valorile de temperatură se vor situa în jurul celor normale. Cerul va avea înnorări la începutul intervalului, apoi se va degaja treptat devenind mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 10...12 grade. Conform prognozei ANM până pe 12 octombrie, toamna îşi intră în drepturi. Se anunţă ploi şi vreme rece în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 21.09.2020 – 28.09.2020

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, posibil uşor mai coborâte în regiunile centrale şi nordice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 28.09.2020 – 05.10.2020

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 05.10.2020 – 12.10.2020

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice acestei săptămâni, în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general deficitare.

Vă mai recomandăm şi:

Prostituată la 11 ani. Viaţa cruntă a fetelor fugite din centre de plasament: bătute, exploatate sexual şi aduse în pragul sinuciderii

O nouă înregistrare cu primarul care şi-a filmat fata în timp ce o umilea. „Dobitoaca dracului, retardată, îţi trag un picior în cap”

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală