Prognoza meteo. Cât de cald se anunţă. Ce regiuni vor fi acoperite de ceaţă şi burniţă, unde vor fi nopţi friguroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea rămâne deosebit de caldă pentru data din calendar până la sfârşitul săptămânii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade şi 26 de grade, cel mai cald în vestul ţării. Dimineaţa, în estul şi sudul ţării se vor semnala ceaţă şi burniţă.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, în zonele joase din estul şi sud-estul ţării vor fi unele înnorări ziua, dar dimineaţa şi noaptea se va semnala nebulozitate stratiformă şi ceaţă, izolat persistentă şi posibil asociată cu burniţă. În restul teritoriului vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cerul variabil spre senin şi doar izolat se va forma ceaţă în orele dimineţilor. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în zonele cu ceaţă mai persistentă şi pe litoral şi 26 de grade în Banat, iar cele minime se vor situa între 6 şi 15 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

Vineri, cerul va fi variabil, iar în zonele joase din estul şi sud-estul ţării şi izolat în rest, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala nebulozitate stratiformă şi ceaţă, posibil persistentă şi asociată cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 26 de grade, cu cele mai mari valori în sudul Banatului şi în vestul Olteniei. Minimele vor fi cuprinse între 6 şi 14 grade, mai coborâte în depresiunile din Transilvania.

Pentru ziua de sâmbătă, meteorologii anunţă cer mai mult senin pe parcursul zilei, iar în zonele joase cu precădere din estul şi sud-estul ţării, mai ales dimineaţa şi noaptea,  va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări în a doua parte a nopţii în Munţii Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime, în general, între 4 şi 14 grade.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani