Prognoza meteo: Când vine vara cu adevărat. Unde se încălzeşte şi cât mai plouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În weekend, temperaturile cresc, dar doar în sud-estul ţării FOTO Shutterstock

Vremea începe să se îndrepte, dar nu vom scăpa de ploi. De joi, se încălzeşte uşor, însă temperaturile rămân scăzute pentru data din calendar. Abia în weekend sunt anunţate maxime de vară, doar în sud-estul ţării.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), joi, 3 iunie, în ţară, deşi valorile termice vor fi mai ridicate decât în ziua precedentă, vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări şi vor fi ploi care vor avea şi caracter de aversă, posibil însoţite de descărcări electrice, local în regiunile sud-estice şi în zonele de munte şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în special în cursul zilei în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi în zona montană.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în estul Transilvaniei şi 24 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade.

Şi la Bucureşti, joi, vremea se va menţine răcoroasă. Conform meteorologilor, cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ploii de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.

Vineri, valorile termice vor continua să crească uşor, totuşi vremea va fi încă răcoroasă în majoritatea zonelor; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime între 5 şi 14 grade. Cerul va fi temporar noros în regiunile estice şi în zona Carpaţilor Orientali, unde local va ploua. În restul teritoriului,

cerul va fi variabil şi pe arii restrânse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi, posibil, de grindină.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în zona montană înaltă şi temporar în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea. În orele dimineţilor, izolat se va forma ceaţă.

În Capitală, vineri, valorile termice vor continua să crească uşor, însă vremea se va menţine răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.

Sâmbătă, 5 iunie, vremea va fi răcoroasă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, exceptând sud-vestul unde valorile termice se vor apropia de cele obişnuite perioadei. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 27 de grade, iar cele minime, în general, între 6 şi 14 grade. Local în sudul şi în centrul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, temporar înnorările vor fi accentuate, se vor semnala averse moderate cantitativ şi descărcări electrice şi izolat vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros şi pe spaţii mici vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. În orele dimineţilor, izolat se va forma ceaţă.

La Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi în continuare răcoroasă. Cerul va avea temporar înnorări accentuate şi, cu probabilitate mai mare în orele amiezii, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 22 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

Vă mai recomandăm şi:

Cercetătorul Octavian Jurma, despre vaccinarea copiilor: „Dacă vezi un copil vaccinându-se, poate te gândeşti să o faci şi tu, că eşti ditamai adultul” INTERVIU

Zece greşeli pe care le fac hipertensivii, pericol uriaş. Medic: Nu te doare, lucrează până te ucide

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat