Alerta de vreme rea se prelungeşte: Ploi puternice, vijelii şi grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploi abundente în următoarele ore FOTO Shutterstock
Ploi abundente în următoarele ore FOTO Shutterstock

Ploile nu se opresc prea curând. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă precipitaţii însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată până miercuri la ora 10.00, în cea mai mare parte a ţării.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până miercuri, la ora 10.00, în cea mai mare parte a ţării.

În intervalul menţionat, în Dobrogea, în estul şi nord-estul Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ. În Oltenia, vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, precum şi în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20...35 l/mp şi izolat peste 40 l/mp.

În cursul zilei de miercuri, în regiunile estice şi sud-estice va continua să plouă în general moderat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze de 45...55 km/h.

Pentru acelaşi interval a fost emisă o avertizare cod portocaliu, fiind anunţate ploi abundente în Dobrogea şi local în zona Carpaţilor Meridionali.

”În judeţele Tulcea, Constanţa şi în zona de munte a judeţelor Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va ploua abundent şi se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40...50 l/mp şi izolat peste 70 l/mp. În zona litorală şi în bazinul vestic al Mării Negre temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55...70 km/h”, anunţă meteorologii.

Vă mai recomandăm şi:

Schema de la Registrul Comerţului prin care firme de renume au fost acaparate de o reţea de infractori

Până unde ar merge SUA în apărarea Taiwanului? Generalii americani plănuiau un atac nuclear împotriva Chinei în timpul crizei din 1958

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite