Peste 800 de proiecte depuse în cadrul POR 2014-2020 cu o valoare de finanţare de 4 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul s-a reunit în judeţul Argeş FOTO Adevărul

Până în prezent, regiunea Sud Muntenia are un număr de 811 aplicaţii depuse în cadrul POR 2014 – 2020 ce totalizează o valoare de aproape 4 miliarde de lei, din care peste 3 miliarde de lei reprezintă valoarea totală solicitată de potenţialii beneficiari din fondurile nerambursabile (FEDR şi bugetul de stat).

Dintre acestea, s-au semnat contractele de finanţare pentru 111 proiecte ce au o valoare totală de peste 657 milioane de lei, din care aproape 610 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile POR solicitate de beneficiarii publici şi privaţi din Sud Muntenia, au anunţat reprezentanţii ADR Sud Muntenia la Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud muntenia, reunit în judeţul Argeş.

În încheierea şedinţei au fost prezentate detalii cu privire la proiectele implementate de ADR Sud Muntenia în calitate de lider sau partener. În prezent, Agenţia este implicată în derularea a şapte proiecte europene: UpGradeSME (finanţat în cadrul programului INTERREG Europe), ClusterFY (finanţat în cadrul programului INTERREG Europe), Social Green (finanţat în cadrul programului INTERREG Europe), Senses (finanţat în cadrul Programului Transnaţional Dunărea), INMA (finanţat în cadrul programului Erasmus+), PROSME (finanţat în cadrul programului COSME) şi PROSME INN (finanţat în cadrul programului HORIZON 2020). 

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională. 

CpDR Sud Muntenia este alcătuit din 28 de membri, câte patru de la nivelul fiecărui judeţ din regiunea noastră (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), după cum urmează: preşedintele consiliului judeţean, reprezentantul consiliilor locale municipale, reprezentantul consiliilor locale orăşeneşti, reprezentantul consiliilor locale comunale.

Vă recomandăm şi:

Investiţii cu fonduri europene. Peste 140 de proiecte, finanţate cu 400 milioane lei în cadrul POR 2014-2020

Dezbatere. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, reunit în şedinţă extraordinară

Seminar la ADR Sud Muntenia. Programul Operaţional Regional, cheia dezvoltării comunităţilor defavorizate

Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi

ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE

Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG