Noiembrie cu maxime de 23 grade Celsius în Bărăgan. La mijlocul săptămânii vin ploile şi frigul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimele zile de toamnă Foto:I.S.

Până la mijlocul săptămânii viitoare ne bucurăm de vreme frumoasă. De joi, 7 noiembrie, ploile îşi fac loc în peisaj, iar temperaturile scad cu câteva grade bune.


Meteorologii avertizează că nici iarna nu e departe. În Bărăgan, începutul lunii noiembrie aduce zile însorite, cu maxime de 23 de grade Celsius. Nopţile şi dimineţile continuă să fie reci, iar ceaţa ne va da bătăi de cap. De joi, temperaturile diurne cobooară până l 16 grade Celsius, iar minimele prognozate se vor încadra între 4 şi 9 grade Celsius. Miercuri începe să plouă în mai multe regiuni din ţară. Cad precipitaţii pe arii extinse, iar cantităţile de apă izolat pot fi însemnate în vestul, centrul şi nordul ţării.

“Ploile îşi fac apariţia şi în celelate zone ale ţării, numai că vor mai restrânse şi mai puţin însemnate cantitativ”, spun specialiştii. Spre sfârşitul săptămânii vremea se ameliorează sub aspectul precipitaţiilor, câteva ploi fiind preconizate prin nordul şi nord-vestul ţării, mai ales în weekend. De asemenea, se mai încălzeşte, mai vizibil în regiunile sud-vestice, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase de relief.

Vă recomandăm şi:

Toamnă cu vreme de iarnă. Frig extrem în următoarele patru zile

FOTO Vreme de primăvară în mijlocul toamnei. La Slobozia au înflorit castanii şi trandafirii

METEO Vreme frumoasă în ultimele zile ale lunii octombrie. Temperaturile urcă din nou până la 25 de grade Celsius

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!