Mirosurile pestilenţiale care învăluie oraşul, temă de discuţie. Primar: Voi ridica problema la nivel naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin, s-a întâlnit miercuri, 9 mai  cu comisarul-şef al Gărzii de Mediu Călăraşi, Cristian Zanfir, şi cu un reprezentant al APM, pentru a discuta situaţia mirosurilor care învăăluie oraşul, mai ales în cursul serii şi care provin din diferite surse, neidentificate la acest moment.

În urma discuţiilor iniţiate de către autorităţile locale, s-a adus în vedere faptul că firmele cu profil zootehnic şi vegetal care îşi desfăşoară activitatea pe o rază de 20 km în jurul municipiului Călăraşi stochează provizoriu reziduurile, conform legislaţiei de resort, pe o rampă specială până la ridicarea acestora de către operatorul de salubritate. Când bate vântul, mirosurile insuportabile ajung în oraş. Comisarul-şef Cristian Zanfir a punctat faptul că nu există în dotarea Gărzii de Mediu aparatură de măsurare a mirosurilor, dar nici nu există o legislaţie în acest sens. Acelaşi lucru a fost menţionat şi de reprezentantul APM Călăraşi, mirosurile nefiind reglementate de lege şi că nu există nici un laborator acreditat.

”Aşa cum am mai spus-o în repetate rânduri, problema mirosurilor care apar în municipiul Călăraşi nu ţine de administraţia publică locală, în sensul găsirii vinovaţilor şi amendării acestora, însă am făcut şi facem demersuri în continuare, prin discuţii cu reprezentanţii Gărzii de Mediu Călăraşi şi ai APM Călăraşi, pentru găsirea unor soluţii. Am luat decizia ca în cel mai scurt timp să organizăm şi o întâlnire cu societăţile care pot genera aceste mirosuri şi, împreună, să găsim cauzele şi soluţiile. Mai mult, prin intermediul Asociaţiei Municipiilor din România, ca vicepreşedinte al acestei structuri, voi ridica problema la nivel naţional, vizavi de reglementarea legislaţiei.”, a spus primarul Daniel Ştefan Drăgulin.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”