Medic, despre ce urmează: Sunt şase săptămâni în care vom suferi precum câinii, plânsetul va răsuna pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coadă de ambulanţe la spitalele din România Inquam Photos / Octav Ganea

Medicul Gabriel Diaconu avertizează din nou asupra efectelor devastatoare ale pandemiei. Psihiatrul spune că urmează 6 săptămâni în care toţi vom suferi precum câinii. Vina pentru acest dezastru, spune medicul, o poartă guvernul Cîţu care a mizat pe faptul că moartea îi va împinge pe oameni spre vaccin.

Medicul Gabriel Diaconu arată în mesajul postat pe pagina sa de socializare suferinţa prin care trec oamenii infectaţi cu COVID-19, faptul că unii nici nu mai ajung la spital, refuzând cu încăpăţânare ajutorul, dar şi alţii  care stau blocaţi în ambulanţe ore în şir la poarta unităţilor medicale, sufocate de numărul mare de pacienţi. Psihiatrul arată din nou cu degetul spre Guvernul Cîţu care a avut o strategie criminală în valul patru al pandemiei:

Epilog 

Mi-am petrecut timpul scriind, gândind. Tuşeam. Uneori mai tuşesc. 

De partea luminoasă a pandemiei, unde se îndreaptă reflectoarele, camerele de filmat, reporterii, nu se vede decât destrăbălată, hâdă, moartea dansând prin saloane.

Dar mai există o parte a poveştii. Partea întunecată. Mult mai greu de desenat în cuvinte. Sunt toţi cei care ori nu ajung la spital, mila sorţii, că mor acasă, că mor pe drum.

Sunt toţi cei care vor rămâne zdruncinaţi se teroarea nesiguranţei. Zac zile la rând. Refuză cu încăpăţânare ajutorul. Între locul de boală de îl ştiu, şi un drum cu ambulanţa spre îngrămădeală de cazuri, aleg o primă variantă.

La poarta spitalelor, din ambulanţe, oamenii ajung să îşi facă nevoile în pungi. În ploşti. Pe unde mai apucă. Setea de aer, groaza lipsei de un el, confuzia biologică a înecatului viu continuă un contur al neputinţei, dar şi al inepţiei situaţiei de fapt.

Fie motivul arbitrar, în ultimele luni statul a acţionat împotriva cetăţenilor lui. Toate datele erau acolo. Toate informaţiile puse pe masă. Toate pregătirile deveniseră explicite.

Efectele sunt tardive

Guvernul Cîţu a mizat că moartea va împinge oamenii spre vaccin. De această strategie criminală el, şi doar el, se face vinovat. 

Ce minte perversă, bolnavă să ai încât, cu preţul a mii şi mii de morţi, să-ţi spui că faci, de fapt, un bine. 

Efectele sunt tardive. Rezultatele, dezamăgitoare. 

Sunt şase săptămâni în care vom continua să suferim precum câinii. Plânsetul multora va răsuna pe străzi, în timp ce o mână de oameni, rupţi de realitate, vor continua să mute bile pe abac şi să-şi spună, unul altuia, că acţionează înţelept.

Nu!

Înţelept am judecat noi. Dar nu ne-aţi ascultat. În camera ecou a propriei convingeri, guvernanţii şi-au abandonat raţiunea nebuniei. Odată cu asta, soarta multora s-a scris.

Numărul telefoanelor disperate pe care le primesc creşte. Poate pot vorbi cu cineva. Poate pot afla dacă dragul, sau draga, lor sunt bine. 

Cine plăteşte pentru nenorocirea adăugată sinistrului pandemic prin nemernicia liderilor? 

În fiecare casă e un suflet de om, şi în fiecare om e un dor de casă. 

Amar să fie acelora care nu şi-au iubit neamul la ceasul lui greu, şi pentru un pumn de arginţi sau o funcţie pompoasă şi-au făurit, din cadavre, coroană.

 Vă mai recomandăm şi:

Bănescu, despre investigaţia Recorder: Scop jalnic, anume lovirea în imaginea publică a Patriarhului BOR. Este criticată excelenta chivernisire a banilor

Cîţu, ironii după discuţia cu Cioloş: Nu a fost nicio concluzie azi. Când a fost la Cotroceni, Cioloş a avut în spate o majoritate, adică aceea a USR-AUR-PSD

Mai multe pentru tine:
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €