Licitaţie pentru închirierea unui spaţiu comercial în noul bazar al Călăraşiului. Care este preţul de pornire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Licitaţie publică pentru închirierea unui spaţui comercial FOTO Facebook/PMC

Consilierii locali din Călăraşi au aprobat procedura de închiriere publică a celor 87 de spaţii comerciale din noul bazar Big, ce se va deschide la sfârşitul lunii martie.

Este vorba despre organizarea unei licitaţii publice a 87 de spaţii comerciale (12 mp/spaţiu), parte integrantă a obiectivului Bazar Big, administrat de catre SP Pieţe Oboare, având suprafaţa totală de 1.600 mp, situat in str. Belşugului.

Concret, a fost aprobată procedura organizării licitaţiei pentru închirierea celor 87 de spaţii comerciale în suprafaţă fiecare de 12 mp. Preţul minim de închiriere este de 12 euro / mp, rezultând un total de 144 euro/spaţiu. Durata iniţială a închirierii este de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire în limita a 5 ani.

„Propunerea SP Pieţe Oboare survine, în primul rând, pe fondul faptului că tarifele aplicabile acestui obiectiv nu au suferit modificări de o lungă perioadă de timp, în condiţiile în care costurile cu utilităţile şi salarizarea au suferit modificări semnificative în sensul creşterii acestora. De asemenea, costul efectiv cu edificarea contrucţiei şi a parcării aferente, dotările ultramoderne de care beneficiază, care au presupus investiţii din partea Primăriei Municipiului Călăraşi de aproximativ 6.000.000 lei, în mod obligatoriu trebuie să se regăsească în tariful aplicabil per mp.

Pe de altă parte, investiţia în cauză era imperios necesară, având în vedere că vechiul amplasament nu mai corespundea din niciun punct de vedere normelor privind comerţul, ci dimpotrivă era un real pericol pentru comercianţi şi cetăţeni. Astfel, majorarea propusă reflectă întocmai, pe lângă justificarea preţurilor, asigurarea unui comerţ civilizat şi în condiţii de siguranţă", se arată în Hotărârea aprobată de consilierii locali din Călăraşi, cu 16 voturi pentru şi 4 abţineri.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Previziunile unui specialist despre scumpirile la energie şi la produse din România INTERVIU

Ce au lăsat în urmă oaspeţii unuia dintre cele mai admirate monumente, aflat pe malul Lacului Cinciş VIDEO

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte