Jandarmii, cu ochii pe evenimentele religioase şi sportive din weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii asigură ordinea publică la evenimentele care au loc în weekend FOTO Adevărul

La sfârşitul acestei săptămâni, jandarmii călărăşeni vor lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice la evenimente  religioase şi sportive.

Astfel, forţele de ordine vor supraveghea procesiunea cu Racla cu Sfintele Moaşte ale Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, eveniment organizat de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, în data de 3 septembrie, în municipiul Călăraşi.

De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele A.C.S. Înainte Modelu şi C.S. Afumaţi,  din cadrul Ligii a III-a, etapa a II-a,  programat în ziua de vineri, 3 septembrie, pe stadionul „Vasile Enache”, dar şi la partida dintre echipele C.S.M. Olteniţa şi A.S.F.C. Agricola Borcea,  din cadrul Ligii a III-a, etapa a II-a,  programat în ziua de sâmbătă, 4 septembrie, pe stadionul din municipiul Olteniţa.

Misiunea forţelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, protecţia participanţilor la aceste evenimente, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum şi monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane turbulente. 

Jandarmeria Călăraşi recomandă participanţilor la aceste evenimente, dar şi celorlalţi cetăţeni, să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să respecte regulile de igienă individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, să evite conflictele de orice natură şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

Vă mai recomandăm şi:

Cîţu şi vasta lui operaţiune de aruncat praf în ochii românilor

Cum sprijină PSD, de fapt, guvernul Cîţu. Dovada matematică

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele