Infernul din Bărăgan: „Ruşii erau peste tot. Intrau peste noi în case şi într-o clipă ţi se putea încheia viaţa”
0Soldaţii ruşi semănau teroare pe unde treceau. În satele din Bărăgan erau recunoscuţi pentru cruzimea de care dădeau dovadă şi nici măcar pruncii nu le inspirau milă.
Frica, panica şi durerea de a-şi vedea apropiaţii dându-şi ultima suflare chiar sub ochii lor sunt doar câteva dintre emoţiile trăite de femeile rămase acasă, în timp ce soţii le erau pe front.
„Mi-aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. Am dus în suflet această povară toată viaţă. Lacrimile din inimă nu se mai pot şterge”, povesteşte Maria Anghelache(91 de ani), soţia unui veteran de război. Femeia rememorează tragedia prin care a trecut, după ce doi fraţi au pierit în război, iar bărbatul său a venit acasă grav rănit. Ea îl aştepta în prag cu un prunc de 6 luni în braţe. „Locuiam în satul Coslogeni, la socrii mei. Doar femeile şi copiii mai erau acasă. Fraţii şi soţii noştri luptau pe front. Ne duceam viaţa de pe o zi pe alta pentru că prigoana era mare. Nu era zi lăsată de Dumnezeu pe care să n-o trăim în frică. Ruşii erau peste tot. Intrau peste noi în case şi într-o clipă ţi se putea încheia viaţa”, spune femeia.
Cu pruncul în braţe
Cele mai grele zile ale existenţei sale au fost la sfârşitul anului 1943. Născuse o fetiţă şi aştepta cu sufletul la gură o veste de la soţul său plecat la lupta. Avea 20 de ani şi deja îmbrăcase haine cernite. Nu credea că omul cel mai drag se va mai întoarce teafăr. Veştile care veneau erau contradictorii. ” Mă mâhneam că fetiţa n-o să-l cunoască vreodată. Când plecase la război eram însărcinată. Ştiu că m-a sărutat pe frunte şi atât mi-a spus:” Marioară, indiferent ce-ar fi, tu să creşti în cinste şi omenie pruncul ce va veni. Asta ne e soarta!”.
Se îmbrobodeau şi se ascundeau în pod
Îşi aminteşte că atunci când le-au intrat ruşii în gospodărie, au împietrit. Femeile tinere purtau haine negre şi se îmbrobodeau cu basmale ca nu cumva vreun soldat să le batjocorească. Multe dintre ele se înghesuiau într-un pat, lângă vreo bătrână bolnavă ca să dea impresia că sunt suferinde. „Aşa umbla vorba în tot satul. Că vin şi omoară tot şi violează fetele. Fugeam din calea lor când cu baionetele şi cu puştile puneau la pământ tot ce le ieşea în cale. Împuşcau păsările din curte şi imediat dădeau ordin să li se facă frigare. Animalele erau împuse cu baioneta, iar ei ce se mai distrau când vedeau că noi tremuram de frică...”, îşi aminteşte bătrâna.
Într-una din zile însă, cu mai mult chef de distracţie decât de obicei, ruşii au început să scotocească toate casele din sat pentru a găsi tinerele care le fugeau din cale. „Am reuşit să ajungem la marginea satului într-o casă părăsită şi ne-am urcat în pod. Pentru că eu aveam copil mic, de ţâţă, care ne putea da oricând de gol când începea să plângă, eram alungată de celelalte femei. Mi se spune că astfel le condamn la moarte. Nu puteam să mă ascund alături de ele”, spune pensionara.
Soldatul dezertor
Momente de groază a trăit şi atunci când într-o căpiţă de fân din curte a descoperit un soldat grav rănit. S-a ascuns de camarazii săi deoarece a simţit că i se apropie sfârşitul. Nu mai avea puterea să continue lupta. „ Era un băiat tânăr care plângea. Era rănit la piept şi sângera. Mi-a făcut semn să mă apropii şi m-a întrebat printre lacrimi cum mă numesc: „Maria,” i-am spus. Atunci el a scos din buzunar o batistă cu monograma şi a şoptit „Marusia”. Mi-am dat seama că aşa se numeşte prietena lui, rămasă acasă”, rememorează bâtrâna.
De frica celorlalţi soldaţi, nu l-a putut găzdui. I-a dat ceva de-ale gurii şi l-a îndemnat să plece. „S-a descălţat de bocanci şi am văzut că erau plini cu sânge. Tălpile nu se mai cunoşteau. Era o rană deschisă peste tot. La lăsarea amurgului, a pornit pe uliţă mai mult împleticindu-se. Nu cred că a reuşit să scape cu viaţă. Ce mai, vremuri grele. Nici azi nu pot să uit ce-am trăit.. Păcat de tinerii noştri care s-au dus. Bărbatul mi s-a întors acasă, dar fraţii... fraţii mei ca două flori, ucenici la cea mai mare cofetărie din Bucureşti, au venit acasă în sicrie. Războiul ne-a răpit tot ce-a fost mai frumos”..., a încheiat femeia cu lacrimi în ochi.
Vă recomandăm şi:
Începe Al Treilea Război Mondial?