Încep lucrările la proiectul Promenada din Călăraşi. Oraşul de pe braţul Borcea al Dunării va avea gară fluvială în 2 ani, pentru călătorii spre Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucările la proiectul Promenada durează 2 ani FOTO CJC

O gară fluvială din sticlă  se va construi la Călăraşi în următorii doi ani, iar pe Dunăre vor fi introduse vapoare până la Silistra. Localnicii nu doar că se vor putea relaxa pe malul apei, ci vor ajunge rapid şi în Bulgaria.

Primăria Municipiului Călăraşi a anunţat semnarea contractului de execuţie a lucrărilor în cadrul proiectului  Promenada. Este vorba despre îmbunătăţirea siguranţei navigabilităţii pe fluviul Dunărea în regiunea transfrontalieră Călăraşi – Silistra, un proiect finanţat din Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2014-2020 (INTERREG V – A).

Două nave de transport pasageri, cu o capacitate între 20 şi 40 de locuri, vor face legătura pe Dunăre între Silistra şi Călăraşi. Călătoria nu va dura mai mult de 15 minute, iar autobuzul fluvial va circula atât vara, cât şi iarna.

În luna martie 2019 fost semnat contractul de finanţare transfrontalieră prin care la Călăraşi se va construi o gară fluvială din sticlă şi metal pe malul Borcei, iar pe Dunăre vor fi introduse curse cu vapoare până la Silistra. Valoarea investiţiei se ridică la 5,5 milioane de euro, din care cea mai mare parte, aproximativ 2 milioane de euro, revin municipalităţii din Călăraşi.

La acest proiect se lucrează în colaborare cu autorităţile bulgare. Acestea vor consolida malul acolo unde vor acosta navele de transport, iar la Călăraşi se va construi o gară fluvială, transportul urmând avea loc pe tot parcursul anului. De aici, pasagerii vor cumpăra bilete şi vor aştepta să se îmbarce. De asemenea, pe Dunărea se vor monta balize, în conformitate cu regulile de trafic internaţionale, pe o lungime de 5 kilometri, pentru a marca şenalul navigabil, dar şi zonele care pot pune în pericol circulaţia navelor.

Dezvoltarea turismului, insuficient exploatat

Liderul acestui proiect este Consiliul Judeţean Călăraşi, în timp ce Municipiul Călăraşi şi Municipalitatea Silistra (Bulgaria) au calitatea de parteneri, fiecare cu responsabilităţi bine determinate.

Astfel, Municipiului Călăraşi, căruia îi revine, din proiect, un buget total de 7,505 milioane euro, gestionează contractul de execuţie lucrări în valoare de 27,43 milioane lei (aproximativ 5,5 milioane euro, inclusiv TVA) şi care constă în realizarea următoarelor intervenţii: apărare de tip taluz înclinat pe malul stâng al Braţului Borcea; întărire prin taluz până la cota terenului natural a zonei de tranziţie dintre cursul principal al Braţului Borcea şi malul lacului Jirlău; apărare de mal tip semi-taluzat pe malul adiacent al lacului Jirlău; clădire cu destinaţia de gară fluvială cu dimensiunile de 9m x 36,5m; alte amenajări exterioare de natură peisagistică şi pentru asigurarea utilităţilor.

Durata execuţiei lucrărilor este de 24 de luni la care se adaugă 60 luni de garanţie. Predarea amplasamentului este estimată a se realiza până în data de 15 noiembrie, au anunţat reprezentanţii Primăriei Călăraşi.

De asemenea, în zonă se urmăreşte dezvoltarea turismului care, în prezent este insuficient exploatat, având în vederea potenţialul de care dispune judeţul Călăraşi: ostroavele din împrejurimi şi zona de mini-deltă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un cercetător în imunologie şi vaccinologie de la Institutul Cantacuzino aduce o veste-surpriză: Doza 3 ar putea da imunitate pentru câţiva ani

Incendiu la spitalul de boli infecţioase din Ploieşti. Doi pacienţi au murit. Planul roşu a fost pus în aplicare VIDEO

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită