FOTO Hristos a Înviat! Credincioşii au luat Lumina Sfântă din inima Bărăganului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de credincioşi au aşteptat Învierea Domnului la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din judeţul Călăraşi. La Libertatea, loc sfânt cunoscut drept perla Bărăganului, oamenii au ajuns încă de la ora 23.30. Bucuria Învierii a fost adusă la miezul nopţii de Lumina Sfântă, împărţită de preot tuturor enoriaşilor care au rostit într-un glas: Hristos a Înviat!


Mănăstirea a fost denumită pe bună dreptate, “perla Bărăganului”, după ce mai bine de 20 de ani biserica a fost părăsită şi au păscut oile în ea. A renăscut apoi din propria cenuşă. Biserica a funcţionat ca filie a Parohiei Coslogeni până în anul 1976, în satul Brătianu, când din ordinul reprezentanţilor regimului comunist, locuitorii satului au fost strămutaţi, iar biserica a fost lăsată în paragină, devenind adăpost pentru animale. În acest stadiu a găsit-o episcopul Damaschin Coravu, care la 1 iulie 2000, a dat binecuvântarea pentru înfiinţarea  unei mânăstiri de maici, cu hramul Sfânta Treime. „ De la un adăpost pentru oi, cu voia bunului Dumnezeu, s-a reuşit construirea mânăstirii“, a spus Prea Cuvioasa maica stareţă, Daria Clinicu.

MInistrul Brătianu a înfiinţat satul

Ministrul Ion Brătianu împreuna cu cei doi fraţi ai săi Dinu şi Vintilă au pus bazele înfiinţării satului Brătianu, acolo unde se găsea şi biserica. La înfiinţare, localitatea avea 300 de gospodării. În anul 1898 prin exproprierea câtorva familii de boieri, Ion Bratianu a împroprietărit familii de ţă rani veniţi din toate colţurile ţării: Ardeal,Olt, Brăila, Neamţ. În perioada comunismului satului Brătianu i s-a schimbat denumirea în Libertatea. În anul 1977, printr-un Decret al Consiliului de Ministri se stabileşte extinderea suprafeţelor de teren în vederea creării unor bazine legumicole şi în baza acestui Decret satul Libertatea a fost dezafectat în procent de 100%, populaţia fiind nevoită să se mute, stabilindu-se în satele componente ale comunei Dichiseni, cu pondere mai mare în satul Coslogeni, dar şi în alte localităţi cum ar fi Roseţi, Modelu şi municipiul Călăraşi.

Refugiul din calea turcilor

Din documentele aflate în Muzeul Dunării de Jos, s-a descoperit că în jurul actualei comune, pe o rază de aproximativ 20 km, au mai existat aşezări, mai mult sau mai puţin stabile, numite sohaturi, aşezări unde locuitorii se stabileau deoarece aici gaseau locuri bune pentru agricultură şi pentru creş terea animalelor. Pentru sohaturi, se plătea dijmă saubani moşierului care deţinea aceste terenuri. Aceste locuri erau refugiile oamenilor din calea năvalirilor turceşti, dar şi din calea molimelor care apăreau.
În prezent, aici trăiesc 16 măicuţe la ale căror slujbe vin să se închine credincioşi din aproape toate colţurile ţării. Biserica Mânăstirii Libertatea a fost, iniţial, biserică de mir, având hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Mănăstirea Plătăreşti, locul unde s-a odihnit sub un stejar domnitorul Matei Basarab

FOTO Mânăstirea Radu Negru, o poartă a monahismului în Bărăgan

FOTO VIDEO Minunile din Bărăgan: cetatea bizantină care se afundă în apele Dunării şi crucea de leac de la Coslogeni

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!