FOTO Cum se găteau cucoanele în perioada interbelică: blănuri de vulpe argintie, rochii în culorii vii şi pălărie, un accesoriu obligatoriu
0Semn al eleganţei şi prosperităţii, pălăria a devenit în timp, de la un simplu accesoriu care te apăra de soare şi intemperii, la un element nelipsit al vestimentaţiei feminine. Astfel, pe la 1900, cine nu purta pălărie era considerat indecent sau prost crescut.
Grija pentru frumos, pentru haine scumpe, importată din marile oraşe ale lumii pusese stăpânire şi pe doamnele cu dare de mână. La oraş, în perioada interbelică, oamenii din “lumea bună” îşi comandau haine la croitor sau le cumpărau “de-a gata” de la magazinele de modă.
Bărbaţii purtau ghete de lac, pantaloni cu manşetă, haină la doi sau trei nasturi, pălărie; cămăşi albe, care la manşetă se încheiau cu butoni (de aur sau de argint); cravata cu picăţ¬ele era prinsă cu un ac încrustat cu pietre pre¬ţioase. Ceasul de buzunar cu lanţ de aur sau de argint şi bastonul cu cap de fildeş erau accesorii nelipsite la orice bărbat “serios”. La festivităţile deosebite, domnii se îmbrăcau în smoching.
Manşon de blană de vulpe argintie
Femeile, mult mai preocupate de aspectul fizic, erau la curent cu toate noutăţile apărute la Paris, iar din vestimentaţia lor nu lipseau pălăriile cu boruri mici, rochii “trei sferturi” în culori vii şi pantofi de culoare deschisă, în timp de doamnele de vârsta a treia încă preferau rochiile lungi şi bluze închise la gât.
Indiferent de vârstă, inelele, brăţările şi cerceii erau nelipsite. Iarna se folosea manşonul din blană de vulpe (maron sau argintie), pentru ca mâinile să fie protejate de ger. În casă, fiecărei femei nu-i lipsea din şifonier capotul lung de mătase şi papucii moi.
La sate, tendintă spre lux exagerat
La sate, lucrurile nu erau atât de complicate. Aspectul vestimentar al omului de rând care trăia la ţară era simplu. Îmbrăcămintea era împărţită în trei categorii: pentru muncă la câmp, pentru zilele de sărbătoare şi pentru iarnă. De departe, cele mai cochete era femeile nemăritate. Pentru a atrage cât mai mulţi pretendeţi, fetele tinere se găteau în zi de sărbătoare cu rochii de mătase în culori vii, ciorapi de mătase şi pantofi de piele.
“Se observă o tendinţă spre lux exagerat şi foarte nepotrivit cu mijloacele materiale ale sătenilor. Femeile poartă vara rochii de stambă, iar iarna din molton, cumpărat de la oraşe, iar în picioare papuci. Iarna, femeile şi fetele mai înstărite poartă şoşoni”, spune Ioan C. Mihăilescu, în lucrarea sa “ Monografia economic a judeţului Ialomiţa 1933-1938”.
Cămăşi de bumbac şi pantaloni de doc
Pentru bărbaţi era mai simplu. Nu aveau nevoie de haine sofisticate. În timpul verii se îmbrăcau uşor, purtând prin sate cămăşi de bumbac, pantaloni de doc şi opinci, iar pe cap pălării de postav. Ioan C. Mihăilescu, fin observator al epocii în care a trăit, notează şi că “la muncile câmpului, sătenii poartă izmene în loc de pantaloni, însă toţi au în acest caz în faţă o pistelcă(şorţ) ţesută în casă din lână”.
În oraş, conform Istoriei Românilor( vol. VIII, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p.165-166), unii bărbaţi extravaganţi – mai ales tineri, actori, scriitori – purtau cămăşi colorate, haine în carouri, pantofi roşii sau galbeni, lavalieră, pălărie albă a la Maurice Chevalier. Briantina (uleiul de păr) era nelipsită. În casă, purtau halate lungi viu colorate, iar în picioare papuci comozi, din piele de porc sau de viţel.
Vă recomandăm şi: