Fabrici de ilegalităţi. Cum se coace evaziunea fiscală la firmele de panificaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de societăţi au fost controlate Foto:Arhivă Adevărul

La peste 53.000 de lei se ridică valoarea amenzilor aplicate de poliţişti în 5 zile, în cadrul unei razii de amploare ce a vizat combaterea ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării,  achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.


De la declanşarea acţiunii, pe raza judeţului Călăraşi, au fost efectuate 64 de controale la societăţi comerciale şi persoane fizice, fiind verificate şi 38 de mijloace de transport. Poliţiştii de la  Investigarea Fraudelor, de Ordine Publică, Poliţie Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, şi Poliţie Transporturi, implicaţi în activităţile desfăşurate în perioada 1 – 6 septembrie, au constatat 5 infracţiuni şi au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de 53.500 lei.

Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în dosare penale a fost de 58.616 lei. De asemenea, oamenii legii au confiscat 8.101,47 kg de făină şi 3.468 pachete de ţigarete.

Operaţiuni fără acte

Recent, peste 8 tone de făină au fost confiscate de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor de la o firmă din comuna Dor Mărunt. Firma care producea pâine, prăjituri şi produse de panificaţie cumpăra materia primă de la persoane fizice cărora le elibera, la schimb, bonuri valorice. Operaţiunea nu figura însă în acte.În baza acestora, persoanele respective puteau să achiziţioneze pâine de la acea societate. 

Poliţiştii au constatat că întreaga operaţiune nu era evidenţiată în contabilitatea societăţii, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor către bugetul statului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, fiind luată şi măsura indisponibilizării a cantităţii de 8.101,47 kg făină albă.

Vă recomandăm şi:

Evaziune fiscală la o fabrică de pâine. Peste 8 tone de făină, fără acte, confiscate

Două maşini  de pâine şi produse de panificaţie confiscate în cadrul acţiunii „Vatra 2013"

Scăderea TVA-ului va aduce preţuri mai mici la produsele de panificaţie în Maramureş

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?