Controale în domeniul panificaţiei: peste 300 de agenţi economici verificaţi, amenzi de zeci de mii de lei şi un dosar penal pentru evaziune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaziune fiscală în domeniul panificaţiei FOTO Arhivă Adevărul
Evaziune fiscală în domeniul panificaţiei FOTO Arhivă Adevărul

Controalele au venit la „pachet“ cu scăderea TVA-ului pentru pâine. La data de 1 septembrie, reprezentanţii Poliţiei au demarat o amplă acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

Astfel, în perioada 1 – 7 septembrie 2013, la nivel naţional, s-au desfăşurat acţiuni la care au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră.

În judeţul Tulcea au fost efectuate 303 controale, fiind constatate cinci infracţiuni, prejudiciul constatat fiind de 133.224 lei.

Poliţiştii au aplicat 35 sancţiuni contravenţionale în valoare de 23.260 lei. De asemenea, un producător de pâine s-a ales cu dosar penal pentru că nu a virat banii annagajţilor la stat.

„Administratorului unei societăţi comerciale din Tulcea care are ca domeniu de activitate producerea şi comercializarea pâinii şi a produselor, i-a fost întocmit dosar pentru faptul că a reţinut şi nu a virat la bugetul statului în termenele prevăzute de lege suma de 92.478 lei reprezentând impozite şi contribuţii pentru salariaţi pentru perioada ianuarie 2011 – iunie 2013“, spune Daniela Condrea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea.

Mai citiţi şi:

Două maşini  de pâine şi produse de panificaţie confiscate în cadrul acţiunii „Vatra 2013”

Vor începe controalele la firmele de panificaţie din Buzău

 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite