Echiparea maşinii cu anvelope de iarnă, mai scumpă decât anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii aşteaptă să-şi monteze cauciucuri de iarnă

Odată cu venirea anotimpului rece, şoferii se înghesuie să-şi echipeze maşinile. Vulcanizările şi service-urile auto se întrec în oferte tentante.

Cu toate că termenul de echipare a maşinii pentru iarnă este 1 noiembrie, şoferii se grăbesc să-şi echipeze din timp autoturismele, ca să nu fie surprinşi de anotimpul rece. Comercianţii şi-au făcut din timp stocul ca să poată face faţă cererilor de pe piaţă. „Montăm anvelope de o lună. Avem în fiecare zi câte două-trei maşini“ a declarat Gheorghe Ionuţ Pană, director vânzări la un service din oraş.

Preţuri mai mari

Faţă de anul trecut, preţurile au crescut din cauza comisioanelor pe care le practică importatorii. „La plecarea din fabrică, preţurile sunt aceleaşi ca şi în 2010, numai că importatorii adaugă la valoarea iniţială anumite comisioane“, a declarat Pană. La Călăraşi se vând cauciucuri atât second-hand, dar şi noi.

Un cauciuc la mâna a doua, 100 de lei

„Nu are lumea bani, cauciucurile la mâna a doua se vând şi s-au vândut întotdeauna mai bine decât cele noi“, a adăugat Pană. Pentru un cauciuc second-hand pentru Dacia Logan românul scoate din buzunar 100 de lei, iar pentru cel nou, dublu: în jur de 220 de lei. Anul trecut, o anvelopă nouă pentru Logan se vindea cu 175 de lei.
George-Dan Mihai a plătit pentru două anvelope de iarnă noi suma de 600 de lei, „M-a costat 300 de lei cauciucul, dar calitatea este pe măsură. Trei ierni de acum înainte nu vor fi probleme“, a precizat şoferul.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”