De ce „dăm ortul popii” - semnificaţia obiceiului păgân de a pune monede în mâna mortului şi cum a ajuns să fie respectat de creştini
0Expresia „a da ortul popii”, folosită atunci când spunem despre o persoană că a murit, îşi are rădăcinile în Evul Mediu, însă în limbajul românesc a pătruns în secolul al XVII-lea. Întrebuinţată în special atunci când cineva moare, „a da ortul popii” este o expresie plastică, mai puţin plăcută şi care face referire la o monedă de valoare mică, prin care se plătea o taxă preotului care oficia ritualul de înmormântare.
"Încă mai există obiceiul de origine păgână de a pune monede în mâna mortului, pe ochi sau pe piept, în credinţa că acesta are nevoie de bani ca să plătească vămile către lumea cealaltă", spun preoţii.
De asemenea, în prezent se mai aruncă cu bani mărunţi la răscruce de drumuri sau se pune câte o monedă într-o batistă de pânză înnodată sau legată cu aţă, la care se mai adaugă onorariul preoţesc.
Terminologia monetară din limba română este foarte bogată, explică specialiştii în Etimologie şi Folclor Numismatic din cadrul Academiei Române. Istoria expresiei este una îndelungată şi face referire la moneda care a circulat în ţara noastră în secolul al XVII-lea, aşa cum este atestată documentar în cronicile lui Miron Costin. Faptul că fiecare provincie a cunoscut dominaţii politice diferite care îşi impuneau monedele proprii a făcut ca şi în limbajul oamenilor să apară multe cuvinte cu referire direct la monedele folosite.
Lexicul monetar românesc, înbogăţit continuu
La începutul secolului al-XIX –lea, pe teritoriul Romaniei circulau peste 80 de tipuri monetare, toate cu una sau mai multe denumiri, în funcţie de teritoriul în care erau utilizate.
“Importurile de monedă se faceau împreună cu numele lor.(…)Lexicul monetar românesc s-a îmbogăţit continuu prin aceste împrumuturi din limbile diferitor popoare cu care am venit în contact.
Nu de puţine ori, numele de monede străine erau transformate, stâlcite, adaptate limbii române vorbite. Monedele primeau denumiri care faceau referire la culoarea sau duritatea metalului din care erau confectionate, la elemente grafice (simboluri, înscrisuri, imagini) prezente pe ele, la puterea de cumpărare sau greutatea acestora etc”, spune Dorel Bălăiţă într-un articol apărut în revista “Colecţionarul Roman” nr.8/2009.
O pătrime dintr-un taler
Ortul (termne de origine germană/poloneză) care dus la naşterea expresiei “a da ortul popii" insemna, la început, o monedă de valoare redusa, o pătrime dintr-un taler sau leu vechi. Ortul a circulat în Europa în Evul Mediu, iar în ţările române este atestat documentar în secolul al XVII-lea în cronicile lui Miron Costin. În secolul al-XVIII-lea circulau pe teritoriul Romaniei orţi polonezi, turceşti şi ai diferitor state germane.
În urmă cu aproximativ 300 de ani, când cineva murea se spunea ca “a dat mangârul popii”, lucru explicat de Coman Lupu în “Din istoricul numelor de monede în limba română” prin faptul ca în acea vreme slujba de înmormântare era plătită preoţilor în mangâri. Când aceştia s-au devalorizat si au încetat să mai circule, preotul era plătit în orţi.
Vă recomandăm şi:
Cum a nimerit orbul tocmai Brăila? Explicaţia specialiştilor pentru provenienţa acestei expresii