Cum arată cea mai modernă bibliotecă din Bărăgan care se pregăteşte de inaugurare. Dotările de ultimă generaţie ale edificiului te lasă fără replică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai modernă bibliotecă din Bărăgan, cu săli dotate cu aparatură de ultimă generaţie, lift panoramic, aer condiţionat şi supravegere video ăăşi va deschide porţile peste aproximativ 2 luni. La sţârşitul săptămânii, Consiliul Judeţean Călăraşi a recepţionat construcţia clădirii în care s-au investit peste 3 milioane de euro.

Pentru micii cititori, dar şi pentru cei mai vârstnici au fost gândite spaţii generoase care să atragă cât mai mulţi călărăşeni spre taina ascunsă în lumea minunată a cărţilor. Această investiţie, o clădire în valoare de peste 12 milioane de lei, reprezintă un pas important pentru cultură. În următoarele două luni, mii de volume de carte vor fi mutate în noul sediu, a precizat Vasile Iliuţă, preşedintele CJ Călăraşi.

Lucrările la cea mai mare bibliotecă din Bărăgan au fost reluate la începutul anului 2018, după ce, mai bine de un an, nu s-a mai bătut un cui la moderna clădire. Consiliul Judeţean a semnat atunci contractul pentru continuarea lucrărilor, cu o valoare de 4.032.264 lei (fără TVA), iar perioada de finalizare a fost de 12 luni.

Scandal pe etaje

Moderna clădire, care trebuia inaugurată în 2016, este situată în centrul oraşului, în faţa fostei clădiri a Poştei, va deveni cel mai important centru de cultură. Aici va fi deschisă o librărie, dar va exista şi un spaţiu destinat întâlnirii cu scriitorii. Proiectul generos va cuprinde o cafenea literară şi o ceainărie. Lucrările la bibliotecă au fost sistate la începutul anului 2016 deoarece Consiliul Judeţean a cerut oprirea lucrărilor.

Acest lucru a iscat un adevărat scandal pe plan local. Se pare că cel de-al cincilea etaj, aflat în proiect, nu ar mai fi trebuit realizat pentru că promisiunile unor companii de fast food de a-şi deschide acolo restaurante nu mai pot fi onorate. În urmă cu un an, lucrările au fost reluate, continuându-se construirea edificiului de cultură.

Reducerea costurilor de operare

Lucrările de au fost sistate prin Hotărârea nr. 12/27.01.2016, ca urmare a încetării de drept a contractului de lucrări. În etapa următoare sistării, au stabilit stadiul fizic şi au revizuit Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, elaborată în anul 2012. 

„Revizuirea a apărut ca necesară în sensul apariţiei unor noi funcţionalităţi şi reconfigurarea instalaţiilor aferente cu scopul eficientizării investiţiei şi reducerii costurilor de operare şi mentenanţă. A fost reconsiderată funcţionalitatea spaţiilor şi dispunerea lor pe nivele, menţinând capacitatea de depozitare a cărţilor de aproximativ 300.000 de volume”, se arată în proiectul de hotărâre.

Peste 300.000 de cărţi vor fi salvate

Aflat într-un stadiu avansat de degradare, imobilul care a adăpostit în ultimii 20 de ani singura biblioteca din Călăraşi a devenit amintire. Autorităţile au făcut eforturi pentru salvarea celor 310.000 de cărţi: romane, lucrări de specialitate, monitoare oficiale şi ziare. Biblioteca Judeţeană a funcţionat în fostul sediu al cinematografului “Victoria” Noua clădire va fi una modernă, cu o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi, de 5 ori mai mult decât fostul sediu care a adăpostit fondul de carte.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice