Crăciun comunist. Bradul, împodobit cu globuri din plastic şi hârtie creponată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă era mai sărăcă, sărbătoarea Crăciunului aduna în jurul mesei familia, prietenii şi toată lumea petrecea. În comunism, în provincie, restricţiile impuse de Partid nu erau atât de evidente. Se ţineau slujbe la biserică, iar la alimentara, când şi când, se găsea ceva de pus de masă.


Cei care aveau relaţii la Comitetul Judeţean de Partid organizau adevărate festinuri în propriile case.
Oamenii regretă oarecum acele vremuri, deşi nu aveau libertate de exprimare şi orice gest făcut era urmărit de Securitate.

“Crăciunul era sărbătorit cum se cuvine, cu familia şi se petrecea ca la carte. Lumea era apropiată, ne vizitam cu prietenii, mergeam şi la biserică. Nimeni nu închidea instalaţia de la brad, nu îndepărtam bradul de fereastră, de altfel brazi erau şi prin orăşelele copiilor,  minunate faţă de ce este acuma. Un alt aspect ce trebuie mentionat e ca oamenii erau altfel atunci, mai calzi, mai apropiaţi, deşi erau cu mult mai saraci. Probabil asta regret cel mai mult la vremurile alea”, spune Maria Ion(63 de ani), pensionară.

Luna cadourilor, doar pentru cei cu relaţii

Decembrie era ca şi acum luna cadourilor. Doar pentru cei care îşi permiteau. Cadouri se cumpărau ca şi acum, doar că oferta era destul de limitată, însă marfa era de calitatea. Magazinele erau burduşite de hăinuţe pentru copii din bumbac, de geci din fâş, halate de baie şi pulovere din lână. “Găseam orice doream. De la celebrii pantofi de Guban şi până la cizme din piele naturală aduse din Ungaria. Evident că multe dintre acestea se vindeau pe sub tejghea”, spune pensionara care se declară o răsfăţată a epocii Ceauşescu. 

Cozi infernale

Înainte de sărbătoarea Crăciunului, fiecare pregătea în casă preparatele tradiţionale: cârnaţi, tobă, piftie, friptură. Cine nu creştea un purcel în curte, găsea, prin relaţii, carne la alimentară. “Aveam un vecin care lucra la Combinatul de Creşterea şi Industrializarea Cărnii de Porc de la Modelu. Doar făceam comandă de marfă şi a doua zi mi-o livra. Muşchiul de porc se vindea cu 35 de lei kilogramul”, povesteşte pensionara. La alimentara, cozile erau infernale. Pentru o sticlă de lapte se stătea la rând de la miezul nopţii.

Steluţe din vată

Împodobitul bradului nu scotea atâţia bani din buzunar ca astăzi.  Globurile era ieftine, beteala era confecţionată din hârtie creponată, iar pe crengi se puneau steluţe din vată şi bomboane în staniol. Copiii îl aşteptau cu înfrigurare pe Moş Gerilă, iar printre jucăriile ce se găseau în sac se aflau: camioane din lemn, truse medicale din plastic pentru fetiţe, păpuşi confecţionate la Arad şi diverse animăluţe din cauciuc.

Exista Orăşelul copiilor

Autorităţile se îngrijeau ca la Călăraşi să se deschidă în fiecare an un Orăşel al Copiilor în care se instala un brad uriaş, împodobit cu globuri şi steluţe luminoase. “Orăşelul era desfiinţat în luna ianuarie, imediat după sărbători. Era frumos. Mergeam împreună cu copiii şi se distrau. Nu erau atâtea posibilităţi ca acum, era simplu, dar parcă mai sincer. Astăzi facem paradă cu de toate şi, de fapt, uităm adevăratele valori”, spune Maria Ion.
 

Vă recomandăm şi:

Cât de „mai bine“ era în Crăciunul comunist? Aveam actori, nu bendeaci sau ţoci ori palazi! Ni i-a luat Dumnezeu!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie