Cozi kilometrice pe Autostrada Soarelui. Poliţiştii au deviat traficul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aglomeraţie pe A2 FOTO DIGI 24

Din cauza traficului infernal, toţi cei care au petrecut pe litoral în minivacanţa de Paşte se întorc spre Capitală, poliţiştii rutieri au deviat traficul pe Autostrada Soarelui în zona podului de la Cernavodă. Coloane de maşini se întind pe kilometri întregi, iar şoferii aşteaptă zeci de minute pentru a înainta spre Bucureşti.

Centrul Infotrafic Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, în zona lucrărilor la partea carosabilă de pe tronsonul kilometric 155 şi 161 (Podul Cernavodă), pentru fluidizarea circulaţiei, a fost luată măsura devierii traficului, astfel că se va închide circulaţia temporar (pentru aproximativ 30 de minute) pe sensul către litoral, urmând să se circule pe două benzi pe cel către Bucureşti.

Încă de luni, de la prânz, poliţiştii au anunţat că se circulă în condiţii de aglomeraţie pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 155 şi 161 (Podul Cernavodă). Aici, până la finalul lunii mai, traficul se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de trafic, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la fluidizare, să mărească distanţa între vehicule, iar în cazul în care încheie coloane, care încetinesc brusc, să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să reducă viteza din timp, au transmis poliţiştii de la centrul Infotrafic.

Vă mai recomandăm şi:

Drama copiilor deportaţi în Bărăgan: Mâinile erau numai răni, trebuia să aducem traista plină cu bumbac

Viaţa la Marea Caspică, cel mai mare lac din lume, ameninţat cu dispariţia. Locuitorii din Derbent, oraşul vechi de 1.600 de ani, speră că apa va reveni

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026