CNSCBT: 1,2 milioane de persoane, vaccinate antigripal până pe 8 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccinarea, cea mai eficientă metodă împotriva gripei FOTO Adevărul

Un număr de 1.268.077 persoane din grupele la risc au fost vaccinate antigripal până pe 8 decembrie cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii, informează Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Astfel, în perioada 2-8 decembrie, la nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 85.976, cu 2.72% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (88.387) şi cu 2.73% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (88.394).

În aceaşi perioadă au fost raportate la nivel naţional 74 cazuri de gripă clinică, mai puţine comparativ cu cele raportate în aceeaşi perioadă a anului trecut (147 cazuri). Totodată, au fost raportate 12 cazuri de infecţii respiratorii acute severe (SARI), cu două mai multe faţă de săptămână precedentă şi cu patru mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent.

De la începutul sezonului au fost confirmate 19 cazuri de gripă: 4 cazuri gripă cu virus AH3, 2 cazuri gripa cu virus AH1, 2 cazuri gripă A nesubtipat, 11 cazuri gripa cu virus B.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele