Cea mai populară piesă românească de teatru se joacă și la Călărași

0
Publicat:

Povestea celor trei mici negustori – un român, un evreu şi un turc – a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal, redefineşte relaţiile interetnice şi, în profunzime, cele interumane. 

Spectacolul Tache Ianke și Cadâr ajunge și la Călărași FOTO Mădălina Sinoae

Tache, Ianke și Cadâr, un spectacol celebru de altfel, formulează întrebări şi propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgenţă, iar posibilităţile de negociere prin înţelegere reciprocă sunt evidenţiate cu o inteligenţă fină.

Marți, 27 septembrie, ora 20.00, Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași găzduiește piesa de teatru Tache, Ianke și Cadâr, în regia lui Horaţiu Mălăele.

Cele trei tipologii umane, pe aceeași scenă

Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, unde a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

Horaţiu Mălăele readuce pe scena teatrului cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Asumarea și acceptarea, cheia înțelegerii

Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.

Biletele se pot achiziționa DOAR online de pe următoarele platforme: www.ticketstore.ro, www.blt.ro, www.iabilet.ro.

Tinerii preferă să se plimbe, în loc să meargă la teatru

Mai puţin de un sfert dintre români merg la teatru măcar o dată pe an, potrivit barometrului cultural. Lipsa sălilor de spectacole şi preţul biletelor sunt motive des invocate.

62% dintre români nu au mers niciodată la muzeu. De altfel, cel mai des, tinerii preferă să se plimbe în parcuri sau să piardă timpul prin malluri. În ceea ce-i priveşte pe elevi, statisticile arată că mersul la biblioteca a devenit o raritate, iar 83% nu au mers niciodată acolo.

Mai multe asociaţii de elevi şi artişti au pus la punct un proiect de lege, asumat de mai mulţi deputaţi şi senatori, în 2021, prin care propun alocarea de vouchere culturale. Minimum 250 de lei pe an ar urma să aloce autorităţile pentru că elevii să meargă la teatru, la film, la muzee sau expoziţii, ba chiar să îşi cumpere cărţi.

Italia, de pildă, alocă 500 de euro pe an fiecărui elev major pentru ca acesta să meargă la teatru, la film sau la un muzeu, în timp ce francezii investesc 300 de euro pentru fiecare elev. În Elveţia, sunt organizate astfel de activităţi culturale împreună cu clasa - 700 de euro pentru elevi, din clasa a III-a pană la clasa a IX-a. Până şi Slovacia are un program similar, prin care a alocat 5,5 milioane de euro pentru vouchere culturale.

Mediul rural este cel mai afectat de lipsa de implicare a autorităţilor. Suntem la coada Uniunii Europene atunci când vine vorba despre citit.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor