Azilul din Călărași cere cazier pentru internări. Măsura vine după o crimă oribilă

0
Publicat:

Bătrânii care vor fi internați la Căminul de Bătrâni „Antim Ivireanul“ Călărași de acum înainte vor fi obligați să prezinte cazierul judiciar. Măsura vine după crima oribilă săvârșită în centrul de îngrijire de un rezident, pe 21 septembrie 2022. 

Cazierul judiciar va fi cerut la internarea în azilul din Călărași FOTO Adevărul

Primarul Călărașiului, Marius Dulce, în subordinea căruia se află azilul de bătrâni, a precizat că, la internarea rezidenților, va fi solicitat și cazierul judiciar.

E ceva ce nimeni nu putea sa prevadă. Erau testați psihologic, s-a întâmplat acest necaz. Că s-a întâmplat, nu e vina nimănui. O să cerem și cazierul acestor bătrâni. Nu era în regulament. Acum o să punem în regulament, pentru că nu s-a întâmplat nicăieri, în țară, să se ceară cazier când vin acolo bătrânii respectivi. Acolo vin nevoiași, până la urmă, care nu au cu cine să stea și unde să stea, eventual. Dar o să cerem și cazier. Ne-am gândit să cerem și un cazier, pentru că vedeți ce s-a întâmplat, dar indiferent cum e și dacă a avut un cazier, ce îi faci? Trebuie să ne dați o soluție. Primează avizul psihiatric, psihologic. Le avea pe toate. Ei sunt verificați săptămânal acolo. Tot comportamentul acestui om a fost unul normal până la momentul respectiv”, a explicat Marius Dulce, citat de canalsud.ro.

Un bătrân a înjunghiat doi colegi, unul a murit

Pe 21 septembrie, polițiștii, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași, au reținut un bărbat, în vârstă de 79 de ani, pentru omor calificat și tentativă la omor calificat.

La data de 21 septembrie, conform anchetatorilor, în jurul orei 04.55, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de asistenta unui cămin de persoane vârstnice cu privire la faptul că un rezident a agresat două persoane.

Incidentul tragic a avut loc pe fondul unui conflict minor. Enervat pe cei doi colegi ai săi, agresorul, un bărbat, de 79 de ani, i-a atacat cu un briceag. Atacul s-a petrecut atât de repede încât nimeni nu a avut timp să intervină pentru a-i apăra pe cei doi bărbați.

Victimele au fost trasportate la spital, bărbatul de 80 de ani decedând ulterior. Agresorul a fost reținut, pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile