Aproximativ 500 de amenzi, aplicate de poliţişti transportatorilor de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controale în trafic petnru verificarea transportatorilor de persoane fOTO Adevărul

Un număr de 2.141 de autovehicule au fost verificate de poliţişti joi dimineaţă, fiind constatate 2 infracţiuni la regimul circulaţiei. Pentru alte abateri în trafic, oamenii legii au aplicat 498 de amenzi.

La data de 27 mai, poliţiştii desfăşoară, la nivel naţional, o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului public de persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 498 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5 la O.G. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, 42 pentru încălcările prevăzute de H.G. 69/2012, 55 pentru încălcarea Legii nr. 55/2020, 350 pentru încălcarea O.U.G. 195/2002 şi 46 pentru alte acte normative.  

Totodată, poliţiştii au reţinut 15 permise de conducere şi 14 certificate de înmatriculare.

Vă mai recomandăm şi:

Reportaj. Ce nu s-a văzut la TV la prezentarea PNRR din Parlament: politicieni fără mască, săgeţi către rivalii politici şi un plan care încă lipseşte

Emil Boc, pledoarie pentru regionalizare şi modificarea Constituţiei. „S-ar distruge un sistem clientelar vechi de 55 de ani”

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie