Amenzi de peste 100.000 de lei pentru deficienţe la sistemele de securitate. Poliţia a controlat 1.500 de obiective care operează cu valori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.500 de obiective care operează cu valori au fost verificate de poliţiştii de la ordine publică în ultima săptămână, în urma acţiunilor desfăşurate fiind aplicate aproape 150 de amenzi, a căror valoare depăşeşte 100.000 de lei.

În perioada 27 decembrie 2017 - 2 ianuarie 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii structurilor teritoriale de ordine publică au organizat, la nivel naţional, 271 de acţiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective. 

Astfel, au fost controlate 1.502 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi. 

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 144 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 115.000 de lei.  De asemenea, poliţiştii au constatat 2 infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 2 persoane.

Vă recomandăm şi:

Cum a reuşit o reţea de evazionişti "să spele" 25 milioane lei din afaceri cu materiale de construcţii. 11 suspecţi, reţinuţi

Arestaţi pentru spălare de bani. Cum au reuşit un român şi doi străini să "plimbe" 56 milioane lei prin conturile mai multor firme

Descinderi la suspecţi de evaziune şi spălare de bani. Afaceri şi tranzacţii ilegale cu materiale de construcţii de 3,5 milioane euro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două