Alertă meteo: un ciclon periculos loveşte România. Unde se anunţă furtuni violente, ploi şi grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se anunţă vreme rea FOTO Adevărul

Vremea se schimbă radical în următoarele ore. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o alertă de ploi şi vânt, valabilă în toate regiunile, până marţi, 12 septembrie, ora 21.00.Specialiştii spun că un ciclon periculos, care a făcut ravagii în Europa, în special în Italia, unde au căzut precipitaţii de 200 l/mp în 24 de ore, ajunge şi în România.

Conform meteorologilor, în intervalul 11 septembrie, ora 17.00 — 12 septembrie, ora 21.00, temporar, vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45 — 50 km/h, iar în Banat, Dobrogea şi la munte, pe arii restrânse, de peste 55 — 60 km/h.

În noaptea de luni spre marţi (11/12 septembrie) şi pe parcursul zilei de 12 septembrie, în Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei, la deal şi la munte, vor fi şi intervale de timp cu averse, descărcări electrice şi posibil grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25 — 30 l/mp.

Vară târzie în septembrie

Conform prognozei pentru următoarele 3 luni, pânî la sfârşitul lunii septembrie se anunţă vreme bună. Temperatura medie lunară a aerului va fi mai mare decat media multianuală, mai ales în sud-estul, sudul şi vestul ţării. Media multianuală, măsurată din 1981, este de 14,8 grade Celsius. Precipitaţiile vor fi la fel de reduse în mai multe zone din ţară, cu excepţia regiunilor nordice. Meteorologii spun că temperatura medie lunară a aerului va avea valori mai ridicate decât media multianuală îndeosebi în sud-estul, sudul şi vestul ţării. Cantităţile totale de precipitaţii vor fi în general deficitare, exceptând regiunile nordice şi centrale unde, local, vor fi apropiate de norma climatologică.
 

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: vară la începutul toamnei. Cât de cald se face, de când scad temperaturile şi unde lovesc ploile

Prognoza meteo: când şi unde se întoarce canicula. Ce temperaturi se anunţă, în ce regiuni mai plouă

Prognoza meteo: vreme de coşmar. În ce regiune va ploua în fiecare zi, cât de cald se face după 21 martie, unde va fi frig

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €