Alertă meteo: Cât mai ţine vremea rea. Unde viscoleşte şi în ce zone lovesc ploi abundente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarna nu se dă plecată FOTO pixabay

Vremea rea continuă în toată ţara. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis alertă meteo, valabilă de joi, de la ora 06.00, până sâmbătă, la ora 10.00. Sunt anunţate ninsori şi ploi abundente.

"În intervalul menţionat, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării. La munte va ninge, în sudul Banatului, în Transilvania, în Maramureş, în cea mai mare parte a Moldovei precum şi în zona subcarpatică a Olteniei şi a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. Local se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15...20 l/mp şi pe arii restrânse 25 l/mp, îndeosebi în zona de munte", afirmă meteorologii.

O altă avertizare cod galben va fi în vigoare de joi, de la ora 6.00, până sâmbătă, la ora 10.00, vizând ninsori însemnate cantitativ în zona montană şi strat de zăpadă în creştere semnificativă.

"În zona de munte va continua să ningă, temporar însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte important deja depus", arată ANM.

Meteorologii anunţă că, până joi dimineaţă, va ninge în zonele montane şi submontane, în cea mai mare parte a Moldovei şi local în Transilvania, unde se va depune un nou strat de zăpadă, consistent, fiind emis cod galben. Pentru altitudini mari, este în vigoare un cod portocaliu de ninsori şi viscol, care va reduce vizibilitatea. Precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă.

Vă mai recomandăm şi:

Coşmarul unui pacient COVID internat la „Marius Nasta“: Nici perfuzoare nu aveau, m-au lăsat să agonizez în salon

Tânără spulberată pe trecerea de pietoni: „Eu stau întinsă pe jos în agonie şi ei scot telefoanele să filmeze” VIDEO

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €