Accident rutier pe DN31, soldat cu rănirea unei persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul FOTO ISU Călăraşi

Un accident rutier petrecut în comuna Grădiştea, pe DN 31, în urma coliziunii dintre două autoturisme, s-a soldat, ieri, cu rănirea uşoară a unui conducător auto. Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit rapid la locul accidentului cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de prim ajutor SMURD.

Conform ISU Călăraşi, joi, 9 ianuarie, ora 12.19, echipaje de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 au fost solicitate prin intermediul 112 – număr unic pentru apeluri de urgenţă - să intervină în localitatea Grădiştea, pe Drumul Naţional 31, pentru acordarea primului ajutor în cazul unui bărbat, în urma producerii unui accident rutier in care au fost implicate două autoturisme.

Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri unui bărbat în vârstă de 42 de ani, conducător al unuia dintre vehicule, care prezenta traumatisme minore, iar ulterior acesta a refuzat să fie transportat la o unitate spitalicească. Cel de-al doilea conducător auto implicat în accident nu prezenta traumatisme şi a refuzat examinarea.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort