20 de reguli de respectat la masă: nu mânca nimic cu mâna, du mâncarea la gură, nu gura la mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare FOTO 123 RF

Cele mai bune sfaturi pentru a reuşi să-ţi impresionezi oaspeţii la masă, dar şi cum să te comporţi atunci când eşti musafir vin de la scriitorul şi cunoscutul epigramist Păstorel Teodoreanu.

Gurmand înrăit, nonconformistul boem, a fost un nelipsit al cârciumilor, cu un chef de viaţă şi un umor ieşite din comun.  Avocat şi scriitor, Păstorel a rămas în literatura română ca unul dintre cei mai buni epigramişti. Într-una din cărţile sale, "Gastronomice", apărută postum în 1974, în stilul său inconfundabil, Păstorel Teodoreanu a reuşit să surprindă gastronomia tradiţională. Pe lângă reţetele imortalizate în cărţile sale, care constituie referinţă şi desfătare pentru exigenţele oricărui cititor, Păstorel prezintă şi un cod al bunelor maniere. Sfaturile sunt, evident, în  aceeaşi notă de umor inconfundabil cu care ne-a obişnuit în lucrările sale.

Iată cele 20 de reguli pentru a fi o gazdă perfectă sau un musafir civilizat:

 1. Când inviţi pe cineva la masă nu-i faci un serviciu. De aceea, trebuie să-i dai tot timpul impresia că te simţi onorat că a primit să petreacă un ceas sau două sub acoperişul dumitale. Expresia “a face cinste” (a plăti) e grosolănie. Cinste îţi face acela care acceptă.

2. Nu te aşeza niciodată la masă înainte ca doamna gazdă să fi luat loc. Până atunci aşteaptă în dreptul locului care ţi-a fost indicat. Dacă nu ţi-a indicat locul, informează-te!

3. Când te aşezi, aşază-ţi scaunul în aşa fel încât, răzimându-te de spetează, bustul să-ţi rămâie perfect vertical. E oribil la vedere domnul care se află pe marginea scaunului. Doamna în această poziţie e de neconceput.

4. Ţine-ţi coatele lipite. Când eşti la masă, ca şi când eşti călare, numai aşa trebuie să le ţii. Pentru a ţine dârlogii, furculiţa şi cuţitul, mişcările antebraţului sunt suficiente. Dacă toti convivii ar ţine coatele pe masă lăsând la o parte latura estetică, pentru banchete ar trebui construite mese kilometrice, cu microfoane şi haut-parleur.

5. Du mâncarea la gură, nu gura la mâncare. Patrupedele se apleacă la nutreţ, e drept, dar n-au ce face.

Nu sorbi supa!

6. Nu sorbi supa, chiar dacă te-ai familiarizat cu zgomotul şi nu-l mai auzi. Dacă nu poti mânca prea fierbinte, aşteaptă puţin. Aşteptând însă, nu-ţi trece vremea suflând în farfurie sau vânturând lichidul cu lingura: fă conversaţie.

7. Dacă cineva îţi pune întrebări când eşti cu gura plină, fă-l să aştepte.

8. Nu duce paharul la gură înainte de a te fi şters (şerveţelul nu-i un ornament) şi cu atât mai puţin dacă n-ai terminat mestecarea. Urmele de alimente pe pahar sunt dezgustătoare.

9. Nu introduce cuţitul în peşte (afară de cazul că ţi s-a pus tacâm special), nici în tocătură. În ambele cazuri furculiţa şi o bucăţică de pâine sunt suficiente.

10. Nu tăia coaja oului cu cuţitul. Urmele lăsate strică apetitul celorlalţi. Serveşte-te de linguriţa cu care ai să mănânci oul. Brânza, după ce o tai, o aşezi pe pâine şi-o duci la gură!

11. În nici o împrejurare şi sub nici un motiv nu băga cuţitul în gură: e fioros! Brânza, după ce o tai, o aşezi pe pâine şi-o duci la gură (cearcă numai, şi să vezi dacă nu poţi).

12. În afară de pâine, crenvurşti, sparanghel, prune, ridichi de lună şi încă vreo câteva alimente care se bucură de privilegii, nu mânca nimic cu mâna. A decupa o pasăre sau a curăţi un fruct se învaţă într-o singură şedinţă (în câteva luni de dresaj învaţă o maimuţă de specie inferioară).

13. Dacă sticla de vin e pe masă, ai grijă ca paharul vecinei din stânga să fie întotdeauna plin. Dacă cea din dreapta stă alături de un mojic, trebuia să ai grijă şi de ea.

14. Imediat ce amfitrioana s-a pregătit să părăsească masa, ridică-te, având grijă să faci loc vecinei.

15. Dacă nu eşti foarte intim într-o casă, nu cere voie să fumezi imediat ce s-a terminat masa. Dacă alţii mai în vârstă nu şi-au aprins ţigările, rabdă!

Nu spune merci, nu-i chic!

16. Nu cere untdelemn când se serveşte unt topit, şi nici unt topit când se serveşte untdelemn. Poate că lipseşte.

17. Dacă nu poţi rezista nevoii de a te scobi în dinţi, nu-ţi fă paravan din mână: e ostentativ şi neelegant.

18. Când se oferă şi ceai, pune întâi linguriţa pe farfurie şi pe urmă du ceaşca la gură.

19. E bine să mulţumeşti gazdei la plecare pentru clipele pe care le-ai petrecut în casa ei, dar nu spune cum te scoli de la masă: merci! Nu-i chic.

20. Comportă-te, când eşti singur la masă, ca şi cum te-ai comporta la un dineu de gală."

Viaţa şi activitatea literară

Păstorel Teodoreanu a întocmit un cod al bunelor maniere la masă FOTO Adevărul

Păstorel Teodoreanu, pe numele de botez Alexandru Osvald, s-a născut la 30 iulie 1894, în Dorohoi. A fost primul băiat al avocatului Oswald Teodoreanu şi al profesoarei de pian la Conservator Sofia (Muzicescu) Teodoreanu. Ceilalţi doi fraţi au fost cunoscutul prozator Ionel Teodoreanu şi Laurenţiu (Puiu) Teodoreanu, mort pe frontul francez în 1918. A debutat cu versuri în săptămânalul „Capitala“ şi a colaborat cu mai multe reviste literare. Primul volum, „Hronicul măscăriciului Vălătuc“ (1928) a fost lăudat unanim de criticii literari ai vremii. Păstorel Teodoreanu a fost şi traducător.

În anul 1956, au fost publicate, în limba română, „Peripeţiile bravului soldat Švejk“, de cehul Jaroslav Hašek, şi „Taras Bulba“, de rusul N.V. Gogol. În 1965, apar, postum, şi traducerile volumelor „Istoria contemporană“, de francezul Anatole France şi „Nuvele“, de Prosper Mérimée, considerat creatorul nuvelei realiste franceze. Celebru l-a făcut însă pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri. Este îndeobşte cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării şi categorisirii degustării produselor obţinute din struguri, adică vinuri şi coniacuri.

"Umoristul e moralist"

Iată ce scria George Călinescu, în 1934, la apariţia cărţii „Tămâie şi otravă“: „Aproape pretudindeni se dezlănţuie o jovialitate care dă o umilitate de ton diferitelor atitudini şi care ne îndreptăţeşte să afirmăm că Al. O. Teodoreanu rămâne, în fond, un umorist. La temelia umorului stă întotdeauna o atitudine critică, umoristul e moralist. Moralist e Al. O. Teodoreanu“. S-a stins din iaţă la 17 martie 1964, la Bucureşti. Aici zace Păstorel,/ Suflet bun şi spirit fin./ Când mai treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin“ – această autoironică epigramă a fost scrisă de Păstorel Teodoreanu să-i servească drept epitaf. Păstorel a murit acum jumătate de secol. Cancer pulmonar. „Moartea lui a fost exemplară“, spunea Alexandru Paleologu.
 

Vă recomandăm şi:

Codul bunelor maniere atunci când oferim flori. Reguli obligatorii: de ce nu se dau niciodată garoafe şi cale

Codul bunelor maniere în mediul digital: cum trebuie să le urezi la mulţi ani prietenilor şi ce faci când trebuie să îţi anunţi şeful că nu ajungi la birou

Regulile de bune maniere pentru femei. De ce trebuie doamna să întindă prima mâna întotdeauna spre domn

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”