VIDEO Zeci de percheziţii domiciliare ale poliţiştilor buzoieni la suspecţi de evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descinderi în forţă ale poliţiştilor, miercuri dimineaţă, în trei localităţi buzoiene, unde peste 40 de persoane sunt suspectate de evaziune fiscală. Prejudiciul cauzat de aceştia bugetului de stat prin comerţul cu legume cumpărate din spaţiul intracomunitar se ridică la suma de două milioane de euro. Patru dintre suspecţi au fost reţinuţi pentru pentru 24 de ore.

În timpul efectuării percheziţiilor pe raza comunei Râmnicelu, au fost instituite filtre de poliţie, care au controlat autovehiculele şi au legitimat persoanele care au tranzitat zona. 

După finalizarea activităţilor în teren, 44  de persoane au fost conduse la sediul poliţiei, în baza mandatelor de aducere, în vederea audierii.

Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor documente de evidenţă contabilă şi înscrisuri privind acte de comerţ, suma de 350.000 de lei şi aproape 17.000 de euro. 

De asemenea, au fost aplicate sechestre asigurătoare asupra a trei imobile, trei autoturisme de lux şi două autoutilitare şi au fost sigilate şase depozite de marfă, în care erau depozitate diferite cantităţi de legume. La acţiune au fost mobilizaţi peste 200 de poliţişti de la Investigarea Fraudelor  şi Intervenţie rapidă.

Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore împotriva a patru dintre suspecţi, cu vârste între 28 şi 38 de ani, toţi din comuna Râmnicelu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În cursul zilei de vineri, suspecţii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.

Citeşte şi: 

VIDEO Unităţile militare din estul României vor fi conduse de Generalul Lucian Foca, expert în informaţii militare

Buzoian, prins în timp ce vindea ţigări de contrabandă în centrul oraşului

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine