VIDEO Taximetru cu doi clienţi la bord, implicat într-un grav accident soldat cu doi morţi, produs lângă Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a produs vineri seară pe drumul european 85, în apropierea municipiului Buzău. Un taximetru cu doi clienţi la bord a intrat inexplicabil în derapaj, a ajuns pe contrasens, apoi s-a izbit violent de un TIR care venea din faţă. Taximetristul, un buzoian de 60 de ani, şi pasagerul din dreapta sa au murit, iar un alt client se zbate între viaţă şi moarte la spital.

Tragedia s-a produs la scurt timp după lăsarea întunericului. Un taximetru care transporta doi clienţi a ajuns pe contrasens, după ce a intrat în derapaj şi apoi s-a rotit de mai multe ori. 

Ghinionul a făcut ca maşina să ajungă în faţa unui TIR. Acesta mergea de la Bucureşti la Iaşi şi transporta scena pentru spectacolul de Revelion din Iaşi.  

După impact, autoturismul a fost împins de TIR câţiva metri apoi a fost zdrobit de un parapet.  Un pasager aflat pe bancheta din spate a scăpat cu viaţă însă şoferul taximetrului a murit pe loc iar pasagerul din dreapta, câteva minute mai târziu. Echipajele de pe trei ambulanţe s-au chinuit aproape o oră să-i resusciteze pe cei doi bărbaţi, însă efortul a fost zadarnic.

Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii evenimentului. Ei spun că de vină pentru producerea tragediei ar fi şoferul taxiului.

Autoturismul taxi implicat în accident era autorizat de Primăria municipiului Buzău iar şoferul, în vârstă de 60 de ani, era unul experimentat, spun colegii taximetristului. Clienţii erau doi tineri din Poşta Câlnău, care voiau să ajungă în oraş.

Anul trecut, exact în aceeaşi zi şi în acelaşi loc, şoferul unui TIR ucrainean a scăpat ca prin minune după ce a plonjat cu maşina de mare tonaj de la 15 metri înălţime, în pârâul Câlnău.

Citeşte şi: VIDEO Demonstraţie de drifting, într-un sens giratoriu, încheiată într-o bordură

ATENŢIE, IMAGINI CARE POT AFECTA EMOŢIONAL!

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”