VIDEO Pregătiri intense pentru târgul de vară Drăgaica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se construiesc 12 spaţii comerciale noi în locul fostelor tarabe unde se vindeau blănuri

Spaţiul în care anual este organizat cel mai mare târg din judeţ, Drăgaica, a intrat într-un amplu proces de modernizare. În această perioadă, instituţia care administrează spaţiul efectuează o serie de lucrări prin care se încearcă să i se dea o nouă faţă târgului de vară: se amenajează spaţii comerciale noi, se vopsesc gardurile şi se fac asfaltări.

Tarabele aflate în lateral, acolo unde prin tradiţie se vindeau blănuri şi cojoace, au dispărut, iar în locul lor sunt construite 12 spaţii comerciale noi. Acestea sunt confecţionate din panouri de tip termopan, astfel încât comercianţii să aibă posibilitatea să îşi desfăşoare activitatea în mod civilizat.

De asemenea, până la începerea târgului de vară Drăgaica, se vor efectua şi lucrări de asfaltare în spaţiul respectiv. „Se va turna un covor asfaltic pentru a da o notă de civilizaţie. Am demolat acelele construcţii pentru că aveau 40-50 de ani. Eu zic că am reuşit, cu ceva eforturi, să schimbăm faţa târgului Drăgaica”, a declarat Cornel Diaconiţă, directorul SC Pieţe, Târguri şi Oboare Buzău.

Recent, instituţia care adminstrează spaţiul unde funcţionează Drăgaica a securizat zona prin instalarea unui sistem de supraveghere video şi prin asigurarea permanentă a pazei şi a iluminatului nocturn. 

Investiţia societăţii va fi asigurată din fonduri proprii, respectiv cu ajutorul unui credit comercial pe o durată de doi ani. În toamnă, se are în vedere construirea a încă 15 spaţii comerciale noi.

Primăria municipiului Buzău a alocat din bugetul local suma de 100.000 de lei pentru organizarea ediţiei din acest an a bâlciului Drăgaica, la fel ca şi anul trecut. Târgul de vară se va desfăşura în perioada 7 – 24 iunie. Târgul „Drăgaica” se organizează în actuala locaţie de la ieşirea din oraş către Urziceni încă din 1971 în luna iunie a fiecărui an şi reuneşte agenţi economici din toate colţurile ţării dar şi vizitatori din întreg judeţul şi chiar din judeţe vecine. 

Citeşte şi: VIDEO Liceanul care hărţuia tinere din Buzău, eliberat după două luni de arest

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €