VIDEO Pompierii buzoieni, solicitaţi joi seara să stingă cinci incendii de vegetaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş produs pe raza localităţii Vadu Soreşti, comuna Zărneşti.

La faţa locului au fost concentrate forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Buzău, peste 40 de pompieri cu 5 autospeciale, inclusiv ATV şi şenilată UTV Argo, în sprijinul nostru acţionând şi personal din Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al localităţii Zărneşti.

În momentul sosirii la locul intervenţiei, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 400 ha vegetaţie uscată, mărăciniş şi lăstăriş, frontul de flacără fiind de circa 10 km.

În continuare s-a realizat un dispozitiv perimetral de intervenţie, în zonă fiind deplasată, pentru conducerea şi coordonarea intervenţiei, Grupa Operativă a inspectoratului.

Acţiunile de intervenţie sunt îngreunate de vântul puternic, precum şi de cantitatea mare de materiale combustibile din zona de ardere care favorizează dezvoltarea rapidă şi propagarea incendiului.

Totodată, intervenţia este una dificilă şi din cauza zonei greu accesibile şi terenului accidentat.

În acest moment, pe lângă acţiunile desfăşurate în localitatea Zărneşti, pompierii buzoieni acţionează pentru localizarea şi stingerea unor incendii de vegetaţie uscată în alte patru locaţii din zona de competenţă a inspectoratului.

Solicităm cetăţenilor să dea dovadă de responsabilitate, să anunţe de îndată la numărul unic de urgenţă 112 orice început de incendiu şi să acorde sprijin autorităţiilor locale şi pompierilor în stingerea incendiilor de vegetaţie uscată sau la fondul forestier. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială