VIDEO Decizia CCR cu privire la revocarea şefei DNA a scos la protest peste 30 de buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzăul s-a numărat printre oraşele în care au avut loc proteste spontane după anunţarea deciziei CCR cu privire la revocarea şefei DNA. Un număr de peste 30 de persoane au fost pe platoul din centrul oraşului în momentul de vârf al acţiunii.

Buzoienii s-au mobilizat prin mesaje postate pe Facebook după ce Curtea Constituţională a României a admis sesizarea ministrului Justiţiei Tudorel Toader privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Ne-am săturat de hoţi şi agramaţi”, „Vrem Europa, nu dictatură”, „CCR, sluga PSD”, au fost câteva dintre  mesajele printate pe foi A4 de către manifestanţii din faţa Palatului Comunal. „Am fost mai mulţi, peste 30, dar unii dintre ei au plecat”, ne-a spus unul dintre protestatari. 

„Protestăm mai degrabă pentru copiii noştri, pentru ca măcar ei să trăiască într-o ţară corectă, democratică. Din păcate premisele nu sunt deloc bune şi ne îndreptăm spre o nouă dictatură, cea a hoţilor şi agramaţilor”, a declarat Jeni Botez, unul dintre protestatari.

Pe Facebook s-a anunţat că, la Buzău, va începe de la ora 18.00 un protest legat de decizia de azi a CCR privind revocarea procurorului şef al DNA. Evenimentul creat pe Facebook a fost însoţit de mesajul: 

„Ieşim în stradă! Share, suna prietenii! 

CCR a admis sesizarea lui Tudorel Toader legată de şefa DNA. Kovesi poate fi revocată. CCR a ajuns o alta institutie subordonata coruptiei generalizate instituite de PSD.

Revocarea procurorului-şef al DNA poate fi făcută, la propunerea ministrului justiţiei, numai de către preşedintele României, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 

Revocarea este posibilă după obţinerea avizului CSM, însă instituţia a respins propunerea ministrului şi a dat un aviz negativ.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Confesiunile lui Dragoș Dolănescu, la 50 de ani. Totul despre soția lui din Costa Rica: „A avut grijă de fiul meu orfan de mamă”. Ce meserie are femeia cu inimă de aur?
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Ținutele care au făcut senzație la aniversarea PRO TV. Cum s-a îmbrăcat Mihaela Rădulescu la patru luni de la moartea lui Felix Baumgartner
De Meghan nici nu vrea să audă, însă pe Harry l-ar primi înapoi acasă oricând. Cât de perfid pare planul lui Kate!