VIDEO Cum ar putea deveni o mină de chihlimbar noua atracţie a comunei Colţi, supranumită „patria ambrei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: Facebook / Better

O nouă atracţie este pe cale să ajungă pe harta turistică a judeţului Buzău, mai precis, în zona Colţi, cunoscută şi ca „patria ambrei“. Odată cu reabilitarea Muzeului Chihlimbarului, iniţiată de noul administrator, Muzeul Judeţean, autorităţile locale fac demersuri pentru redeschiderea unei mine asemenea celor din care se extrage răşina preţioasă.

Puţini ştiu că în perimetrul muzeului din comuna Colţi se află o galerie săpată în anii ’70 de către autorităţi, exclusiv în scop turistic. 

Mina are aproximativ 30 de metri lungime şi un diametru de 1,8 metri. Pereţii au fost consolidaţi cu armătură şi un strat gros din beton, iar în interior fusese amenajată o mică expoziţie cu unelte ale minerilor.  

Oamenii din zonă spun că mina nu a fost niciodată vizitată de turişti, amenajarea fiind abandonată înainte de finalizare, din motive necunoscute. 

A stat închisă publicului până după Revoluţie, când a fost transformată în ciupercărie. După o perioadă scurtă de timp, a devenit depozit pentru obiecte nefolositoare adunate din diverse gospodării. 

După ce muzeul chihlimbarului a fost preluat în administrare de conducerea Muzeului Judeţean Buzău, care a demarat un proiect de consolidare a clădirii, autorităţile locale au decis să caute soluţii pentru a valorifica în scop turistic galeria din vecinătate.

”Avem intenţia să deschidem pentru public mina care a fost săpată special pentru a fi vizitată de turişti. La gura de acces vrem să facem şi o expoziţie, plus un loc de popas pentru turişti, cu măsuţe, suveniruri, astfel încât să realizăm o nouă atracţie în comună. Despre finanţarea lucrărilor de reamenajare a minei nu avem încă o soluţie”, spune Petrişor Rădulescu, primarul comunei Colţi. 

În acest sens, voluntari ai unei organizaţii a profesioniştilor în construcţii au fost la sfârşitul lunii iunie la Colţi, pentru o evaluare a obiectivului, prilej cu care au igienizat parţial mina sufocată de bălării şi deşeuri.

Aici au găsit intacte câteva obiecte expuse demult în mină, inclusiv un vagonet pentru extracţia chihlimbarului, care era înţepenit pe şine. Ele ar putea fi recondiţionate şi puse în valoare, odată cu galeria. Demersul de reamenajare necesită însă o investiţie substanţială, care trebuie calculată de experţi.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile