VIDEO Criză de manuale cu scriere Braille, în şcolile pentru nevăzători

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucica tocmai a trecut în clasa a IX-a şi se pregăteşte în biblioteca internatului pentru noul an şcolar

Şcolile speciale pentru nevăzători se confruntă, în ultimii ani, cu o criză de manuale în scriere Braille, care pare a nu-şi găsi niciodată rezolvare. La Liceul pentru deficienţi de vedere din Buzău, de exemplu, elevii au aproape tot ce le trebuie, de la săli de clasă, biblioteci ori laboratoare moderne, însă nu au suficiente manuale după care să înveţe.

Lucica tocmai a trecut în clasa a IX-a şi se pregăteşte în biblioteca internatului pentru noul an şcolar. Pentru ea, parcugerea unei pagini înseamnă o oră de pipăit coala pe care sunt imprimate literele în Braille.

Un manual pentru un elev normal ajunge să fie transcris în Braille chiar şi în 8 volume, costul ridicându-se astfel la 1500 de lei. Memoria şi simţul tactil sunt extrem de bine dezvoltate la copiii nevăzători, însă nici chiar aşa nu pot face faţă pe manualele vechi, unde punctele abia dacă mai pot fi descifrate.

Profesorii din învăţământul special vor ca elevii lor să nu fie deloc în dezavantaj faţă de colegii lor din învăţământul de masă şi prin urmare actualizează manualele, cu resurse proprii, după programa şcolară. Cu costuri şi eforturi mari, dascălii scot la o imprimantă Braille câte un exmplar pe care îl folosesc uneori chiar şi zece elevi. „Ne confruntăm an de an cu problema manualelor şcolare în scriere Braille, specifică nevăzătorilor. Problema se datorează în primul rând costurilor crescute ale unui manual Braille, care poate ajunge la 1500 de lei. Spre exemplu, pentru acest an şcolar ne-ar fi necesară o sumă de 11.500 de lei pentru a ajunge cu manualele la un nivel acceptabil nevoilor noastre”, a declarat  Adriana Leca, directorul Şcolii pentru nevăzători Buzău.

Criza manualelor speciale a ajuns şi la urechile responsabililor din Inspectoratul Şcolar, care au identificat ca sursă a problemei editurile care cer comenzi mult prea mari. „Înţeleg că şcolile nu au mai făcut comenzi pentru că este o singură editură care se ocupă cu aceste manuale iar aceasta refuză să primească un număr redus de comenzi. Deci, nu se pune problema banilor, chiar dacă sunt costuri destul de ridicate. Problema este că această editură trebuie să înţeleagă că trebuie să editeze şi un număr mai mic. Din fericire, avem puţini copii cu astfel de afecţiuni şi nu trebuie să aşteptăm să avem sute de mii de copii ca să comandăm astfel de manuale”, a ţinut să precizeze Geta Burducea, inspector şcolar general adjunct.

La şcoala şi liceul de nevăzători din Buzău vin elevi din toată Moldova, Dobrogea şi o parte din Muntenia. Şcoala are grădiniţă, clasele 1 - 8 şi patru clase de liceu. În total, anul acesta vor merge la studii aproximativ 125 de elevi cu deficienţe de vedere, din 20 de judeţe.

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate