VIDEO Buzoienii au sărbătorit Ziua Drapelului Naţional în Piaţa Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În acordurile Imnului Naţional al României, drapelul a fost ridicat pe catargul din fata Palatului Comunal

Ziua Drapelului Naţional al României a fost marcată astăzi şi la Buzău, printr-o ceremonie militară si religioasă în Piaţa Dacia. Drapelul a fost binecuvantat de un sobor de preoţi militari şi înălţat pe catargul din faţa Palatului Comunal. Ceremonia s-a încheiat cu intonarea Imnului Naţional al României şi defilarea Gărzii de Onoare.

La manifestările dedicate Drapelului National au participat oficiali ai administratiei publice buzoiene, din conducerea Diviziei 2 „Infanterie”, dar şi zeci de buzoieni dornici să asiste la eveniment. După ce a fost sfinţit la biserica militară din curtea comandamentului Diviziei 2 Infanterie, drapelul ţării a fost purtat pe străzile oraşului de militarii din Garda de Onoare. 

Drapelul National a fost binecuvantat de un preot militar, iar oficialitatile judetului i-au prezentat onorul. În acordurile Imnului Naţional al României, drapelul a fost ridicat pe catargul din faţa Palatului Comunal.

Pentru militari, drapelul are o semnificatie cu totul aparte, fiind simbolul onoarei, vitejiei şi gloriei ostăşesti. Veteranii de război prezenţi la eveniment au primit de la oficialităţi câte un drapel sfinţit. 

După traditia militară, ceremonia ocazionată de Ziua Drapelului s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. 

Ziua de 26 iunie a fost proclamată „Ziua Drapelului Naţional” în 1998. Această sărbătoare a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – Albastru, Galben, Roşu - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. 

Citeşte şi: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 BUZĂU Primele note, afişate vineri în şcoli. Notele finale, pe site-ul edu.ro

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”