Vedete în vizită la Vulcanii Noroioşi. Localnicii, enervaţi de un actor care şi-a exprimat dezamăgirea VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul şi Jojo (foto dreapta) au fost încântaţi de ieşirea în natură   Sursa: Facebook Paul Ipate Oficial

Vulcanii Noroioşi atrag zeci de turişti în fiecare weekend, chiar şi în cele ploioase. Printre vizitatori apar frecvent şi vedete. Cuplul Jojo şi Paul Ipate a punctat trecerea prin zonă printr-o postare pe Facebook. A făcut-o zilele trecute şi actorul Toni Ionescu, însă comentariul său a stârnit furia buzoienilor.

La sfârşitul săptămânii trecute, actorii Jojo şi Paul Ipate au ajuns în judeţul Buzău, alături de copiii lor. 

Extrem de încântaţi de excursia în mijlocul naturii, cei doi au publicat pe paginile personale de Facebook pozele în care apar în timp ce admiră peisajul selenar din jurul Vulcanilor Noroioşi.

„Descoperim locuri noi din România. E prima oară pentru toţi când ajungem la Vulcanii Noroioşi. Copiii au fost foarte încântaţi. Toate împrejurimile Buzăului sunt minunate. Ce mă bucură cel mai tare este că Achim devine din ce în ce mai protectiv şi mai responsabil cu surioara lui”, a scris Paul Ipate pe pagina sa de Facebook.

Actorul are peste 160.000 de urmăritori, astfel că postarea sa are toate şansele să aducă zona turistică deosebită în atenţia multor români din toate colţurile ţării. 

Şi actorul Toni Ionescu, devenit cunoscut prin rolul „Mârlanul”, de la „Trăsniţi în Nato”, a vizitat Vulcanii Noroioşi, la scurt timp după o repriză de ploaie. 

Acesta a fost însă atât de dezamăgit de incursiunea în perimetrul nămolos, încât a pus mâna pe telefon şi s-a filmat în timp ce îşi exprimă profunda nemulţumire. 

Clipul postat de Toni Ionescu „Mârlanul” pe reţelele de socializare a strâns numeroase comentarii nefavorabile, în special din partea buzoienilor. „Este singurul loc cu vulcani noroioşi din toată Europa”, este mesajul lui Gheorghe Sorin, unul dintre zecile de răspunsuri la postarea actorului.

Vulcanii Noroioşi sunt grupaţi în patru areale: „La Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu 

Fierbătorile sunt situate în nordul localităţii Berca şi reprezintă craterele cu o formă aproape circulară, care conţin noroi lichid. Gazele care ies la suprafaţă agită noroiul fiind dată impresia că acesta fierbe.

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari se află în partea centrală a depresiunii Berca pe un platou arid, de formă circulară, unde există numeroase aparate active de 2-3 m şi fosile de 6-8 m, dezvoltate pe o suprafaţă de 22 ha. Aici predomină vulcanii care degajă noroi vâscos, care prezintă urme de petrol.

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mici sunt ceva mai reduşi ca înălţime şi număr, excepţie făcând partea centrală a platoului, unde se află un con proeminent, înalt, care are în partea superioară două cratere active de mari dimensiuni.

La Beciu, vulcanii sunt situaţi pe o suprafaţă restrânsă, în apropierea drumului Beciu-Arbanaşi, activitatea acestora constând mai mult în fierbători.

Pentru a ajunge la Vulcanii Noroioşi, trebuie să mergeţi pe DN 10 (Buzău-Braşov), să ajungeţi în localitatea Sătuc (comuna Berca), iar de aici să mai parcurgeţi încă 20 de km.

Pe aceeaşi temă: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor