Războiul cu Primăria lasă Compania de Apă Buzău fără buget pe acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probleme pentru Compania de Apă Buzău, operator regional care alimentează cu apă două municipii, trei oraşe şi 35 de comune din judeţul Buzău. Noua Adunare Generala a Acţionarilor nu a reuşit să aprobe bugetul societăţii pentru anul 2018, prin votul negativ dat de reprezentanţii Primăriei Buzău, acţionarul majoritar.

Bugetul de venituri şi cheltuieli al operatorului judeţean de apă şi canalizare,  care deserveşte 40 de localităţi din judeţul Buzău, a fost respins, prin votul reprezentantului municipiului Buzău.

Noua Adunare Generală a Acţionarilor nu a reuşit să aprobe bugetul propus de societate pentru anul 2018, din cauza opoziţiei reprezentanţilor municipalităţii, care deţine 75,86 la sută din acţiunile companiei.

Chiar şi după ce reprezentanţii Companiei de Apă au adus argumente în favoarea votării bugetului reprezentanţii Primariei Buzău au fost de neînduplecat, iar proiectul a fost respins.

”Am solicitat unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Buzău care, aşa cum aţi văzut, a fost împotriva proiectului de buget pe care l-am supus aprobării, să vină cu probleme punctuale care să fie rezolvate pe baza unui dialog la care să participe conducerea executivă a Companiei de Apă şi Consiliul de Administraţie. Vreau să vă spun că, personal, nu am de gând să fiu cioclul Companiei de Apă şi nici să îmi fac un titlu de glorie din funcţionarea corespunzătoare a acestei entităţi”, a spus noul preşedinte provizoriu al Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, consilierul judeţean Cornel Pitiş.

Pentru a găsi o soluţie pentru ieşirea din impas, acţionarii Companiei de Apă au stabilit  o întâlnire de lucru, imediat dupa Paşte.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul