Pregătiri în toi pentru alegerile prezidenţiale. Prefectura Buzău caută jurişti pentru secţiile de votare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 2 noiembrie

Prefectura Buzău a demarat pregătirile pentru organizarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Persoanele interesate să fie desemnate preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora pentru alegerile pentru Preşedintele României pot depune deja cereri de înscriere.

Cererile se depun la Registratura Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău, de luni, până vineri, în intervalul orar 8-16, până la data de 25 septembrie 2014, şi vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de copie xerox după actul de identitate şi copie xerox după actul de studii.

„Pot fi desemnate preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora persoanele care au formulat cereri şi figurează în evidenţele Autorităţii Electorale Permanente că au exercitat funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau de locţiitor al acestuia la cel puţin un scrutin electoral”, a declarat Maria Buleandră, prefectul judeţului Buzău.

Vor avea prioritate pentru înscrierea pe listele cuprinzând persoanele care pot fi desemnate preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora persoanele care au absolvit studii superioare juridice. 

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 2 noiembrie, iar al doilea tur, pe 16 noiembrie.

Citeşte şi: VIDEO S-a dat startul în raliul automobilelor de epocă. Maşinile vor parcurge peste 450 km, până la Chişinău

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată