Poliţiştii au eliberat un căprior ţinut în captivitate de un sătean din judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii buzoieni din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (AESP) au identificat, în cadrul activităţilor desfăşurate pe raza comunei Tisău, un localnic în vârstă de 52 de ani, care deţinea la domiciliu un căprior. Animalul a fost predat unei asociaţii de vânătoare, pentru a fi transportat ulterior în pădure.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat că bărbatul respectiv ar fi capturat, în luna mai a acestui an, căpriorul respectiv pe raza unui fond de vânătoare.

 

În conformitate cu prevederile legale, căpriorul a fost predat reprezentanţilor unei asociaţii de vânătoare, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj. 

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

De asemenea, în aceeaşi zi, în cadrul verificărilor efectuate la deţinători legali de arme de pe raza aceleiaşi comune, poliţiştii Biroului AESP au constatat că un bărbat în vârstă de 57 de ani îşi ţinea arma cu aer comprimat neasigurată într-una din încăperile locuinţei, lângă pat.

Împotriva celui în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform legii privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi măsura complementară de anularea dreptului de deţinere, port şi folosire arme şi muniţii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete