Poliţist anchetat disciplinar după ce a mers în uniformă la o prostituată şi a pretins „servicii gratuite”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Este anchetă în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, după ce un agent a vrut să întreţină relaţii sexuale cu o prostituată fără să plătească. Poliţistul s-a folosit de uniformă pentru a-şi atinge scopul, însă femeia a chemat în ajutor „nişte priteni” şi de acolo a început scandalul.

Agentul Mihai N., în vârstă de 36 de ani, a mers la domiciliul tinerei respective însoţit de un prieten, în vârstă de 19 ani, care s-a recomandat a fi tot poliţist.

Întâmplarea a avut loc în noaptea dintre 12 şi 13 decembrie, atunci când poliţiştul a ieşit din tură şi urma să vină acasă, în Buzău. 

Odată ajuns în oraş, acesta s-a dus direct la domiciliul unei tinere de 19 ani, pentru a întreţine cu aceasta relaţii sexuale contra cost. 

Agentul era însoţit şi de un tânăr de 19 ani, care s-a recomandat a fi tot poliţişt. Pentru că a refuzat să plătească pentru serviciile sexuale, tânăra şi-a chemat în ajutor doi prieteni. 

Între cei patru a început un scandal, iar în cele din urmă tânăra a sunat la 112.

„Urmare apelului au fost demarate de îndată verificări pentru clarificarea situaţiei semnalate şi luarea măsurilor legale ce se impun. Apelanta a precizat că unul dintre bărbaţi ar purta haine cu însemne poliţieneşti, bănuind că ar fi poliţist”, a declarat agent Cornelia Stroe, purtător de cuvânt IPJ Buzău.

Colegii agentului l-au testat pe acesta cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv. Acum, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău este o achetă internă în ceea ce îl priveşte pe poliţist, iar prietenul lui, tânărul de 19 ani, este cercetat pentru uzurparea de calităţi oficiale.

Poliţistul a fost încadrat la IPJ Buzău în anul 2016, din sursă externă. El nu a mai fost cercetat disciplinar până în prezent.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Mai multe pentru tine:
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Avioane rusești au survolat la joasă altitudine platforma Petrobaltic din Polonia, la doar câteva ore după incidentul din Estonia
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!